Cea mai veche piatră funerară din cimitirul evreilor din Timişoara este cea a lui Assael Azriel, originar din Salonic, evreu spaniol (sefard), în cimitirul vechi, rândul 31, nr. 31. Rabinul dr. Jakab Singer a presupus că a fost rabin şi medic, informații care nu sunt însă amintite în mod explicit în textul inscripției. În cimitirul vechi sunt înmormântați alți 3 membri ai familiei Assael: Johann, Josef şi Susanna.
E foarte probabil că au existat morminte şi mai vechi, pentru că multe au fost distruse în timpul bombardamentelor din 1848-1849. Este o dovadă ca primii evrei s-au stabilit la Timişoara cel târziu în perioada administrației otomane.
Inscripția în ebraică
Vai, rămăşițele acestui om de valoare, eruditul Azriel Assael, au fost îndepărtate. Să se odihneasca în pace, el, un locuitor din Salonic, să devină (oraşul) din ce în ce mai puternic. A murit pentru casa vieții eterne, vineri, în a 8-a zi a lunii Iyar, în 396 (1636), după era minoră, după Creație.
Surse:
- Moritz Löwy, Oberrabbiner, Skizzen zur Geschichte der Juden in Temesvár bis zum Jahre 1865. Szegedin, 1890. Druck von Alexander Bába
- Dr. Jakab Singer, Temesvári Rabbik a XVIII és XIX-ik században, 1928, Wieder Jakab Könyvnyomdája, Seini
- Sándor Scheiber, Jewish Inscriptions in Hungary from the 3rd Century to 1686. English, Hebrew. Budapest: Akadémiai Kiadó; Leiden: Brill (January 1, 1983)