Gyuri (Gheorghe) Amigo
Liceul Comercial 1945-1946(Portretul lui Amigo în chenar negru. Din arhiva lui Anti Shlomo Katz, Israel)
Tomi Laszlo
Cu Gyuri Amigo ne-am împrietenit în perioada când am lucrat alături în detaşamentul de lucru de la „Baia Garnizoanei” aflat în spatele Spitalului Militar din Timişoara. Era un băiat intelligent, simpatic şi bun tovarăş de muncă. Misiunea noastră era să transformăm una din cazematele rămăşiţe ale cetăţii în adăpost antiaerian pentru comandamentul territorial al armatei. În acest scop am consolidat acoperişul cazematei cu o placă de beton armat la care urma să mai adăugăm un strat suplimentar, compus din blocuri de piatră consolidate în ciment.
În dimineaţa zilei de 2 iulie 1944, maistrul Taub, şeful de şantier, a căutat voluntari pentru transportul pietrelor de la depozitul care se afla lângă ILSA. Era muncă destul de grea, pentru că trebuia să încărcăm nişte blocuri de piatră de cca 10 kg fiecare, dar eu m-am prezentat şi am încercat să conving şi pe alţi prieteni să vină, căci era o ocazie „să mai ieşim din şantier‟. Aşa că alarma aeriană ne-a găsit lângă ILSA, unde ne-am adăpostit în şanţuri şi de acolo am privit grupa de bombardiere americane zburând peste oraş. Erau cca 70 de avioane de bombardament care zburau destul de jos, căci nu există nicio apărare antiaeriană, nici tunuri nici avioane de vânătoare. Am ascultat cu groază exploziile bombelor care se tot apropiau de noi, dar care s-au oprit înainte să ajungă la noi. După ce bombardamentul s-a încheiat, ne-am întors la şantier cu căruţele încărcate. Atunci am aflat vestea tragică: una din ultimele bombe a căzut în imediata apropiere a cazematei, între două şanţuri antiaeriene pe care le-a strivit. Băieţii aflaţi în celelalte şanţuri au sărit imediat cu sape şi târnăcoape să dezgroape şanţurile atinse, dar n-au mai reuşit să salveze cele 30 de persoane care au murit sufocate. Printre victime se aflau 20 de soldaţi care s-au refugiat din Spitalul Militar şi 10 băieţi din detaşamentul nostru. Gyuri, care n-a venit cu noi la transportul de pietre, a fost printre ei.
Caracteristic acelei perioade: în adăpostul pe care l-am construit şi care se afla la câţiva metri de bombă n-a păţit nimeni nimic, dar se refugiaseră acolo doar câţiva militari de rang înalt. Nici muncitorii din detaşamentul de evrei, nici militarii din spital nu au fost admişi, cu toate că era loc suficient.
Interesant de menţionat că unul din cei care au venit cu mine la depozitul de lângă ILSA a fost Gyuri Kurtág, devenit mai târziu una din personalităţile muzicale importante ale zilelor noastre.
Anti Shlomo Katz
În clasa noastră un singur elev era mai în vârstă: Gheorghe Amigo (Amigo Gyuri). El a fost la muncă obligatorie la săpatul de tranşee care serveau ca adăpost, nu departe de Piaţă Libertăţii, unde era tramvaiul 5 spre Mehala. Acolo era şi spitalul militar şi nu departe a fost sau încă este calea ferată care trecea din Gară Mare din Iosefin spre Gara Mică din Fabric.
În ziua de 4 iulie 1944, Timişoara a fost bombardată de avioane americane. Obiectivul lor era Gară Mare şi au şi distrus linia de cale ferată. Fostul nostru coleg a intrat cu încă câţiva soldaţi într-o tranşee şi a avut ghinionul că o bombă a explodat exact acolo. Cred că a fost singurul elev care a murit în urma acestui bombardament. Fotografia lui apare împreună cu absolvenţii liceului comercial, înrămată negru. Era cel mai bun elev.
Bubi Aroesti
Amintire amară este moartea tragică şi prematură a colegului nostru de clasă din Liceul Comercial Israelit. În ziua de 4 iulie dimineaţa, o bombă americană (În acest bombardament a fost complet distrusă gară) a pus capăt vieţii prietenului nostru în vârstă de 18 ani. A fost jale în oraş, să nu vorbesc de durerea pierderii prietenului nostru, mult timp ne-a trebuit să revenim.
Gyuri era cu un an mai în vârstă decât noi. În 1944 am fost elevi în cl. a VIIa de liceu,dirigintele fiind dr. Polak Tiberiu, profesorul de contabilitate. Director era Dr. Izidor Marton, poreclit Somma. Gyuri era fiu unic, tatăl lui era comerciant, locuiau în Iosefin.
Îmi aduc aminte de tabloul de absolvire, din păcate l-am pierdut.
Gyuri Amigo z”l va rămâne pe veci în memoria noastră.
Riki Friedmann
Pe Amigo Gyuri l-am cunoscut, săracul, s-a prăpădit. După război, am lucrat cu mama lui într-o fabrică.