Acasă > Viața socială, economică și culturală > Amintiri

Zsuzsi Stahl

Grădiniţa şi primele două clase de şcoală primară le-am făcut în Iosefin, în curtea templului din Iosefin. Clasa întâi am făcut-o cu Szerén néni, iar clasa a doua am făcut-o cu Iudit Fleischer, soţia directorului şcolii. Ea era o femeie extraordinar de frumoasă, dar a făcut Auschwitz-ul şi o parte din faţă i-a fost arsă, nu ştiu în ce împrejurări, de aceea veşnic se pudra, foarte, foarte tare, ca să poată totuşi apărea în public. Era o femeie excepţională.

Când a venit reforma învăţământului şi s-a desfiinţat şcoala evreiască, am fost repartizată la şcoala de pe strada Văcărescu. Era o şcoală elementară şi am avut o învăţătoare, doamna Cristea, care numai când îmi auzea numele, Weisz, i se ridica părul măciucă. Orice se întâmpla în clasă, eu eram de vină. Dacă era scurtcircuit – şi pe vremea aceea de multe ori era scurtcircuit – pur şi simplu primeam bătaie. Dimineaţa se spunea Tatăl Nostru, eu trebuia să ies din clasă, nu ajungea să stau acolo şi să tac. Trebuia să ies afară! Şi era iarnă, şi nu aveam voie să iau un palton pe mine sau ceva! Trebuia să ies aşa cum eram, în uniformă, şi să aştept până când se termină povestea. Pentru orişice fleac trebuia să ţin aşa degetele şi cu linealul primeam peste unghii.

Robi Stahl

În 1946 am ajuns la Liceul Israelit din Timişoara. Întâi am fost înscris în Fabric, la şcoala primară de acolo, la domnul director Székely, am învăţat doi ani de zile cu doamna învăţătoare Kaufteil. Pentru Bar Miţva m-am pregătit cu domnul Kaufteil Ernö, lucru pentru care tatăl tău, regretatul rabin Neumann, a fost destul de supărat, că el se aştepta ca eu să învăţ la el! Era în ’48.

În ’48 s-a căsătorit tata.

Da. Era proaspăt căsătorit. Am fost şi la nunta lui. Ţin minte, a fost o nuntă fantastică, mireasa era frumoasă şi rabinul era foarte frumos.

Pe profesorul Neumann l-am cunoscut în 1946, când am devenit elev la Liceul Israelit. Dumnealui mi-a fost profesor de istoria evreilor şi de religie. De câte ori am fost din Israel la Timişoara, îl vizitam. Pentru mine, era Tanár Úr (Domnul Profesor) şi nu Förabi Ur (Domnul Prim-Rabin); şi el nu s-a supărat pentru asta. A fost un profesor foarte iubit de elevi.

În 1946, a fost într-o duminică un meci CFR Timişoara – UTA Arad, la care am fi vrut tare mult să mergem. La Liceul Israelit erau cursuri şi duminica. Aveam ore cu rabinul Neumann şi l-am rugat: „Am vrea să mergem la meci!” Iar el a spus: „Hai să mergem!” Şi cu toţii, cu rabinul Neumann în frunte, am plecat la meci. Asta în paranteză, ca să spun cine a fost rabinul Neumann! A fost un hevreman (un om sociabil) deosebit. Pentru asta, toţi copiii l-au iubit. Pentru noi a fost, cum să spun… nu un exemplu, ceva mai mult, un prieten şi un model, un model fantastic.

Tomi Laszlo

Liceul Izraelit a fost un cămin cald și bun

Liceul Izraelit a fost, ţi-am spus, un cămin cald şi bun, unde s-au întâlnit toţi elevii daţi afară din diverse licee, în general, elevi buni. Profesorii erau excelenți, mulți din ei au fost profesori în școlile de stat și era clar că un profesor evreu era primit la un liceu de stat numai dacă era foarte bun. Aşa am avut parte de Frucht, care a fost înainte profesor la Liceul Piarist, de Marika Neumann, de la Liceul de Stat, o matematiciană şi o profesoară cu totul deosebită şi încă mulţi alţii. Am vorbit despre ei în textul meu în amintirea profesorilor, scris cu ocazia întâlnirii clasei noastre din 1995. Aveam un Cerc cultural care, în aceşti ani, a fost centrul de cultură pentru tot tineretul evreu. În fiecare sâmbătă, veneau nu numai elevi de liceu, ci şi foştii elevi, trei, patru, cinci generaţii de foşti elevi, pentru că era singurul loc unde puteai să discuți pe teme culturale. Din acest cerc au ieşit oameni care au devenit personalităţi în cultura românească şi maghiară, ca, de exemplu, regizorul Taub, scriitorii Deák Tamás, Szász János, Bodor Pál, Löwy Károly şi alţii. Era un loc de manifestare şi de pregătire culturală de mare valoare în momentele acelea grele. Se prezentau lucrări originale, eseuri, povestiri, analize, se făcea muzică. Bernhard Rothenstein, ulterior profesor universitar de fizică la Universitatea din Timișoara, era una din stelele acestui cerc cultural, dar nu prin fizică sau matematică. Ne declama din mari poeţi germani și ne povestea despre diverse piese de teatru. Nu pot să uit acei ani.

În afară de domnişoara Neumann şi de dragul nostru Frucht, au mai fost oameni deosebiţi, fiecare în felul lui. Unul a fost profesorul Hauben. Se povestea că este îngrozitor de sever, dar s-a dovedit a fi un profesor excepţional. Un moment de neuitat pentru mine a fost când ne-a spus: „Să ştiţi că istoria nu constă numai din evenimente, bătălii şi domnitori, istoria înseamnă şi modul cum au trăit oamenii. Cărţile şi lecţiile de istorie de obicei neglijează asta. Am citit o carte, spune el, care vorbeşte despre viaţa în oraşul din antichitate, în oraşul grec şi roman.” La care eu am spus: „Cartea se cheamă Cité antique şi-a scris-o Fustel de Coulanges.” El a fost entuziast: „Cum de ai citit cartea asta?!” Alt profesor bun a fost Deznai care a devenit mai târziu profesor universitar la Cluj. Ne-a predat germană în anii în care limba germană era limba duşmanului și a ştiut să o predea, ca să înţelegem frumuseţea limbii şi a literaturii germane. N-a fost o treabă uşoară, normal, nu? Germana era limba duşmanului. Când vedeai soldatul german pe stradă, simțeai repulsie. Când vedeai revistele germane, aveai repulsie. Era normal, pentru că s-au purtat aşa de urât.

Unul din profesori era un tânăr subţire şi simpatic, proaspăt absolvent al seminarului rabinic din Budapesta. A predat religia într-un mod original, în aşa fel încât religia, până atunci ceva plictisitor şi impus, prin el a devenit o plăcere. Era rabinul Neumann care pe atunci era începător, apoi a devenit prim-rabinul oraşului.

Claudia şi Arnold Junger

Ali (Arnold): La Liceul Israelit am avut un corp profesoral deosebit de bine pregătit. În aceeaşi clădire, dar despărţit de cel unde erau băieţii, aşa cum era obiceiul atunci, era Liceul Israelit de Fete. Primeam educaţie generală, dar şi evreiască, cu ore de religie şi ebraică. Am avut profesori de înaltă clasă, Schwartz şi Neumann Marika la matematică, Eisikovits, un profesor excepţional de muzică, Hauben, cunoscător şi vorbitor de 16 limbi. Profesorul de gimnastică era neevreu, dar era în relaţii extraordinar de bune cu elevii şi ne pregătea foarte bine. S-ar putea vorbi ore întregi despre aceşti profesori.

Clasa noastră era renumită în liceu pentru nivelul înalt de ştiinţă şi cultură al elevilor. Nu pot să uit un test fulger la oral, dat de Neumann Marika. Eram chemaţi la tablă de Marika să rezolvăm o problemă. I-a luat întâi pe elevii mai slabi şi niciunul nu a reuşit să rezolve problema. Am rămas noi doi, cei mai buni la matematică, prieteni buni, Leibovici Erwin, care locuieşte acum la Kfar Saba, şi Arnold Junger. Nici Erwin nu a reuşit să rezolve. Am rămas eu, ultimul la tablă. Am rezolvat problema şi, atunci, doamna Neumann Marika mi-a cerut carnetul de elev să-mi treacă nota; şi, de emoţie, în loc de materie, a scris Junger! Asta mi-a rămas ca o amintire din viaţa mea de bun matematician. Acum, prietenii cu care ne întâlnim să jucăm rummy mă iau peste picior: „Tu nu ai fost matematician, că vedem că nu ştii să socoteşti!”

Din păcate, am rămas foarte, foarte puţini. Pot să număr doar cinci-şase foşti colegi care mai sunt în viaţă, aici sau în România. Toţi avem amintiri frumoase legate de Liceul Israelit.

Chiar pe când am intrat eu în liceu, a apărut şi tânărul rabin, frumos şi elocvent, dr. Ernest Neumann, care terminase cu puţin timp înainte seminarul de rabinat de la Budapesta. În afară de faptul că ne-a învăţat şi ne-a iniţiat în cultura evreiască şi în limba ebraică, el a fost animatorul şi organizatorul întregii vieţi evreieşti din Timişoara. Nu a existat sărbătoare la care el să nu fi ţinut o predică la templul din Fabric şi să nu vorbească, fie pe româneşte, fie pe ungureşte, la un nivel înalt, cu un conţinut bogat şi cu mare influenţă asupra congregaţiei. Organiza seder în fiecare an, la care am participat chiar şi pe vremea când eram în Partidul Comunist şi aveam funcţie de conducere la Uzina Electrică. În zilele de Iom Kipur mergeam la templu, în secret, în ne-secret.

Baba (Claudia): O mică paranteză: sunt două seri de seder, una o făceam la Comunitate şi cealaltă acasă, la tatăl meu, care a trăit până la vârsta de aproape 95 de ani. Dacă tot v-am întrerupt, să vă povestesc, pentru că mi-am adus aminte. Noi eram tineri căsătoriţi şi am povestit părinţilor tăi, Getta, că mergem la operă. Ai tăi aveau oaspeţi acasă şi tu erai mică, aşa că ne-au rugat să te luăm şi pe tine la operă. După aceea, te-am adus acasă.

M-am distrat mai bine decat acasă, cu musafirii!

Ali: Mie mi-a plăcut foarte mult faptul că rabinul Neumann nu a uitat la niciun seder să îl ia la masa centrală pe fiul nostru. Îl urca pe scaun să spună Ma Niştana („Prin ce se deosebeşte?” Cu aceste cuvinte încep întrebările pe care copilul le pune tatălui în primele două seri de Paşti, când se povesteşte istoria Exodului din Egipt.

. Soţia mea remarca totdeauna că, la aceste seder-uri, noi, care stăteam în public la masă, beam vin alb, dar băiatul cu rabinul beau vin roşu, din Israel! După ce a mai crescut, au venit şi alţi copii la rând.

Mulţi evrei luau parte la manifestări sportive. Era un club de fotbal, Kadima, care participa la campionatele locale. Noi aveam o echipă de elevi şi eram prezenţi în fiecare an la meciurile interşcolare de fotbal. Timişoara avea o echipă renumită, de multe ori campioană naţională, de polo de apă, ILSA (Industria Lânii Societate pe Acţiuni), unde erau mulţi evrei în conducere, ca antrenori, ca jucători şi ca susţinători. Deci viaţa evreiască mergea cum trebuie. Eu am jucat fotbal în echipa şcolii şi am practicat tot felul de alte sporturi.

Baba: Să îţi aduc aminte: ai sărit de pe pod în Bega!

Ali: Da, am mers spre Turbină, unde era intrarea Begăi în oraş. Acolo, de pe pod, am sărit şi am înotat până aproape de graniţa iugoslavă.

Baba: Bine că nu ai trecut graniţa! (Râde)

Ali: Nu eram singur. Cu mai mulţi. Aveam o viaţă frumoasă. În Timişoara, pe vremea aceea, locuiau foarte multe naţionalităţi – români, unguri, şvabi, sârbi, bulgari, evrei – şi trăiau toţi oamenii în pace şi prietenie.

………………………………………………………………………………….

După 1941, nemţii au avut mulţi răniţi în război şi au instalat un spital militar nemţesc în clădirea Liceului Israelit. Eram la şcoală, chiar la intrarea în liceu, când se opreşte o motocicletă cu ataş, cu un colonel şi doi militari germani. Coboară colonelul neamţ, intră în aula liceului şi mă întreabă: „Unde e directorul? Du-te şi cheamă-l”. Când a venit directorul Marcus, neamţul, cum erau nemţii, se uită la ceas şi zice: „Aveţi acum 24 sau 48 de ore (nu mai ţin minte exact). În acest răstimp trebuie să evacuaţi liceul”.

Imediat, toată comunitatea, profesorii şi elevii s-au apucat să caute soluţii. Cursurile au continuat. Clasa întâi era într-un rând sau două rânduri de bănci în sinagoga din Fabric, altă clasă era pe partea cealaltă, în sinagoga mică erau alţi elevi ş.a.m.d. Am fost împrăştiaţi, o perioadă de timp am învăţat în mai multe ture, pentru că erau multe clase. Până la urmă, Comunitatea a închiriat o vilă lângă gara din Fabric şi acolo am funcţionat până la terminarea războiului. A fost o perioadă mai grea, dar ne-am descurcat.

Baba: Şi la noi, la Deva, copiii evrei au fost daţi afară de la şcoală. Abia începusem şcoala, eram în clasa întâi doar de câteva zile, când învăţătoarea mi-a zis că ea mă iubeşte, dar trebuie să plec de la şcoală, că a venit ordin. A zis că o să-mi dea cărţi şi tot ce am nevoie. Aşa am învăţat, împreună cu ceilalţi copii evrei, într-o sală; doi-trei formam o clasă, iar profesorii mergeau de la un grupuleţ la celălalt. Învăţătoarea era o profesoară de muzică, iar directorul, un avocat. A trebuit să dăm examene la Timişoara, dar evreii aveau nevoie de autorizaţie specială de călătorie. Îmi aduc aminte cum o doamnă a condus un grup de 13 elevi la Timişoara, la examen.

Ali: Am uitat să vă spun că aveam şi un profesor de ebraică, pe nume Goldstein, probabil aţi auzit de el, a murit înecat cu Struma, în drum spre Palestina. Avea el un obicei – că ştii tu cum sunt copiii, când sună de intrare, unii mai discută, mai strigă, mai fac gălăgie în clasă. El, când intra în clasă (era un bărbat frumos, înalt, şi noi eram gălăgioşi), lua catalogul, îl trântea de catedră şi striga Şeket! – în ivrit înseamnă Linişte!. Atunci l-am numit dom’ profesor Şeket. (Râde)

……………………………………………….

Andrei Weisz

La Timişoara am continuat cu clasele a III-a şi a IV-a de liceu, având ca diriginte pe…

…tatăl meu!

Da. Rabinul Ernest Neumann. Am fost în celebra lui clasă, împreună cu Krausz Iancsi, cu Székely Gyuri, cu Reich Feri… toată gaşca pe care o ştii, probabil. În ’48 am terminat a IV-a clasă de liceu şi atunci s-a desfiinţat Liceul Izraelit. Acolo am cunoscut-o şi pe mama ta. Înainte de a se căsători, pentru că ne considera prieteni, profesorul nostru şi-a adus logodnica, să ne-o prezinte. După aceea ne-a întrebat: ,,Ce părere aveţi?” Iar noi i-am dat aprobarea de căsătorie. (Râdem)

Clasa noastră edita un ziar. În orele de dirigenţie, Neumann Ernö cu Iţcovici Ivan, redactorul, prezentau articolele şi discutam ce să punem, ce nu, ce merge, ce nu merge…

Tata mi-a povestit că elevii lui au scris o teză într-o zi caldă de vară şi el a comandat îngheţată pentru fiecare. Nu ştiu dacă voi eraţi.

Probabil noi, pentru că noi am fost favoriţii lui, dar eu nu ţin minte, poate a fost înainte de a fi venit eu. Mai am o poveste simpatică cu el. Îl aveam profesor de ivrit pe Kaufteil, Kufi îi ziceam. Într-o zi, intră la veceu la băieţi şi vede pe perete: ,,Kufi – Kufcha – Kufo ‒ Kufenu, Kufechem ‒ Kufam…”, adică: Kufi al meu, Kufi al tău, al lui, Kufi declinat în toate formele! S-a dus furios în cancelarie şi l-a întâlnit pe dr. Neumann: ,,Uite ce fac bandiţii ăştia ai tăi!” ,,Ce s-a întâmplat?” ,,Uite, numele meu e…” ,,Ar trebui să fii mândru că şi acolo se gândesc numai la ivritul tǎu, la gramatică.”

V-a apărat întotdeauna.

Da, întotdeauna.

A rămas tânăr până la capăt. Îi plăceau foarte mult tinerii şi ştia să se pună la acelaşi nivel cu ei.

Noi l-am iubit şi eram prieteni cu toţii, împreună. Am făcut istoria evreilor şi religie, iar dirigenţia era, de fapt, şedinţă de lucru pentru ziarul „Solidaritatea”.

Despre ce aţi scris?

Székely Gyuri şi Krausz Iancsi scriau despre ştiinţă sau istorie. Eu eram cu chimia: experienţe de chimie, curiozităţi din chimie. Semnam: ,,Kimicus”.

Odată am făcut grevă, două săptămâni de grevă. Pe ce chestie? L-au schimbat pe dr. Neumann şi l-au pus în locul lui pe Schwartz Hermann, profesorul de matematică. De ce? Pentru că Neumann devenise rabin. ,,Ori vine el înapoi, ori noi nu mai venim!” Până la urmă, a venit înapoi şi, în următorul număr al ziarului ,,Solidaritatea”, am pus sus un titlu mare: ,,Ni s-a făcut dreptate!”

Îţi aduci aminte de alţi profesori?

Bong Eduard, profesorul de franceză. Era unul, Klein Imi, care întârzia deseori. Deschidea uşa şi se furişa înăuntru. Bong se făcea că nu-l vede, până când se aşeza în bancă. Şi atunci răsuna: ,,Afară!” Când se termina semestrul, Bong scotea o cheie, o punea pe catalog şi spunea: ,,Semestrul s-a încheiat!” Ne-a învăţat ,,Le corbeau et le renard”, iar tema de casă era: ,,Scris de cinci ori şi învăţat pe de rost de zece ori!”

La ora de igienă, Feri Reich a luat o ceapă, a tăiat-o şi a atârnat-o lângă bec. Intră Sugár, profesorul, se aşază şi, la un moment dat… Ştii ce-i aia tiribombă? Se făcea din hârtie, cu ceva înăuntru, o aruncai şi pocnea. Feri a luat tiribomba şi a aruncat-o. A nimerit exact în ceapă, ceapa a căzut pe catedră, pe catalog, şi tiribomba a căzut tot pe catalog şi a făcut un poc mare. A sărit Sugár: ,,Au vrut să mă omoare!” Şotiile noastre… Pe urmă le povesteam toate dirigentului nostru şi el ne dojenea. Dar a ştiut să ne înţeleagă!

Extrase din interviuri publicate în volumul Destine evreieşti în Timişoara. Portretul comunității din perioada interbelică până azi, Getta Neumann. Editura Hasefer 2014

Notă de subsol

1. Francisc Frucht (1909 – 2009), cunoscut sub pseudonimul Anavi Adam, profesor si poet de limbă maghiară
2. Vezi Scurt Istoric al Liceului Izraelit Timișoara în acest volum.
3. Vezi evocarea din Anexă: Profesori de la Zsidlic.