A făcut studii gimnaziale şi liceale la Ineu-Arad, studii de licenţă în istorie la Univ. Babeş-Bolyai din Cluj, coordonator prof. univ. dr. Pompiliu Teodor; studii doctorale în istorie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, coordonator acad. Răzvan Theodorescu; studii postdoctorale la universităţi şi institute din Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington, D.C. sub îndrumarea lui Alexander Scheiber, Kosáry Domokos, Clemens Heller, Pim dem Boor, Reinhart Koselleck, George McLean.
Profesor universitar, titular al cursurilor de Istorie modernă a Europei şi Istoria modernă a României la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (1998-2018). Coordonator (din 2008-2016) al programului Şcoala Doctorală de Istorie Conceptuală “Reinhart Koselleck”din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara, realizată în cooperare cu profesorul Armin Heinen, Institutul de Istorie, Universitatea din Aachen, pe baza unui proiect româno-german selectat de Fundaţia Volkswagen.
Profesor coordonator de Studii Doctorale în Istorie, Universitatea de Vest din Timișoara (2001-prezent).
Director științific al Centrului de Studii Avansate în Istorie, Universitatea de Vest din Timișoara (2011-prezent).
Cercetător științific, Academia Română, Filiala Timișoara (2008-prezent).
Director al Muzeului Național de Artă Timișoara (2013-prezent).
Profesor invitat la: Universitatea din Angers (1999 şi 2004); Universităţile din Atlanta şi Athens, Georgia, S.U.A. (1999); The Catholic University of America, Washington, D.C. (2000-2001, bursier Fulbright); National Foreign Affairs Training Center – Foreign Service Training Institute, Washington, D.C., (2001); Center for Advanced Study, Holocaust Memorial Museum, Washington, D.C. (2001); École Pratique des Hautes Études – Sorbona, Paris (2004); Universitatea din Viena (2004), Universitatea București (2007-2019); Universitatea Nașțională de Artă (2007-2012); Universitatea din Belgrad (2013; 2015; 2017); American University in Bulgaria (2015); Universitatea Bielefed (2015); Universitatea Aarhus (2016); Universitatea Complutense Madrid (2016); Academia Europaea, Barcelona (2019).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2009).
Membru al Academiei Germano-Române, Mainz (din 2010).
Membru al Asociației științifice pentru studiul Istoriei Conceptuale Europene, Helsinki (din 2010);
Membru al Academiei Sârbe pentru Științele Educației din Belgrad (din 2015).
Membru al Academiei Europei/Academy of Europe/Academia Europaea, Londra (din 2019)
Publicaţii (selectiv):
Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor modern în Europa Centrală și de Sud-Est, ediția I, Editura Științifică, 1991; ediția a II-a, All, 1997; ediția a III-a, Polirom, 2006; ediția a IV-a, RAO, 2015. Traduceri în engleză, 1993), sârbă (2011) și spaniolă (2015).
Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and the Changes of Regime in Contemporary Romania, Washington, D.C., 2001;
Ideologie şi Fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice în Europa Est-Centrală, Polirom, Iaşi, 2001;
Neam, Popor sau Naţiune. Despre identităţile politice europene, ediţia I, Bucureşti, 2003, ediţia a II-a, Curtea Veche, Bucureşti, 2005;
Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Central-Orientale, Editura Amarcord, Timișoara, 1999;
The End of a History. The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays, Bucharest Univ. Press, 2006.
Essays on Romanian Intellectual History, Editura Univ. de Vest Timişoara, 2008 (ediţia a II-a, Editura Institutul European, Iaşi, 2013);
Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice (Editor-coordonator împreună cu profesorul Armin Heinen), Polirom, 2010. Traducere în limba engleză sub titlul Key Concepts of Romanian History, CEU Press, Budapesta-New York, 2013.
Interculturalitatea Banatului, Editura Universității Al.Ioan Cuza, Iași, 2014.
Die Interkulturalitaet des Banats, Frank und Timme Verlag, Berlin, 2015.
Conceptul de naţiune la români şi unguri. Un studiu despre identităţile politice, Editura Institutul European, Iaşi, 2013 (traduceri în germană și engleză);
Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, RAO, București, 2015;
Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere (Editor coordonator și coautor), ediția a II-a, Editura Academiei Române, București, 2016;
Timișoara sub semnul prințului Eugeniu de Savoya, Centrul de Studii Avansate în Istorie al Universității de Vest din Timișoara, 2016.
Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Editura Hasefer, București, 2018.
Modernity in Central and Southeastern Europe. Ideas, Concepts, Discourses, Ediotor coordonator și coautor împreună cu profesorul Armin Heinen), RAO Publisher, 2018.
The Banat of Timișoara. A European Melting Pot, Scala Arts and Heritage Publishers, Londra, 2019.
The Temptation of Homo Europaeus. An Intellectual History of Central and Southeastern Europe, Traducere de Dana Miu și Neil Titman, ediție actualizată, Scala Arts and Heritage Publishers, Londra, 2020 (ediţia I în limba engleză, Boulder Colorado, Columbia University Press, New York, 1993).
Premii şi diplome:
Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru volumul: Tentaţia lui Homo Europaeus. Geneza spiritului modern în Europa centrală şi de sud-est, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1991.
Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler conferit de Preşedinţia României pentru merite deosebite în activitatea artistică, ştiinţifică şi didactică prin care Victor Neumann a promovat tradiţiile culturale specifice fiecărei comunităţi etnice şi valorile autentice ale artei universale, creând un spaţiu de exemplară convieţuire de civilizaţie românească. Decretul nr. 488 din 1.06.2002
Diplomă de Excelenţă pentru promovarea imaginii Timişoarei, acordată de către Primăria Timişoara, 2005 Diplomă de Excelenţă acordată de Universitatea de Vest din Timişoara pentru promovarea proiectelor de cercetare internaţională, 4 octombrie 2010.
Premiul pentru implicare civică la Gala Excelenței Bănățene, ediția a III-a, 2016.