LICEELE ISRAELITE DIN TIMIȘOARA ÎN ANII 1919-1948
Între memorie și istorie, Getta NEUMANNArticol publicat în Euroregionalia, anul I, nr.1, 2014. Muzeul de Artă Timişoara
Învățământul evreiesc la Timișoara începuse în urmă cu sute de ani, odată cu stabilirea primelor familii în oraș. Cea dintîi mărturie despre prezența lor este consemnată pe piatra de mormânt a medicului Asriel Assael (decedat în 1636) din vechiul cimitir evreiesc-sefard din Timișoara. Conform tradiției iudaice, în centrul căreia se află studiul, copiii evrei erau instruiți în heder și Talmud Tora, unde învățau să citească, să scrie și să socotească. Statisticianul maghiar Fényes Elek nota în secolul al XIX-lea: „Această categorie de populație, decăzută și disprețuită, are calitatea lăudabilă de a-și trimite cu predilecție copiii la învățătură, cu mari cheltuieli. Rareori vedem vreun evreu, chiar sărac, care să nu știe scrie, citi și mai cu seamă socoti”.