Home > The history of Timișoara’s Jews > The years 1940-1944 > Legislația Antievreiască

Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. Progromul din Bucureşti, în ianuarie 1941, cel din Iaşi, iunie-iulie 1941, „trenul morții”, masacrul din Odesa, deportarea in Transnistria şi alte acțiuni au făcut sute de mii de victime.

În anii 1937-1944 s-a introdus o legislație antievreiască (vezi mai jos), care a discriminat şi a privat de drepturi fundamentale populația evreiască în România. În ce priveşte deportarea şi exterminarea, soarta evreilor din Timişoara a fost una specială. În 30 august 1940, supunându-se Dictatului de la Viena, România cedează aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste, act impus de Germania nazistă și de Italia fascistă. Partea de sud a Banatului rămâne în România, fapt care a salvat evreii din Timişoara de la deportarea în lagăre de exterminare. În 1940 situația populației evreieşti părea mai bună în Ungaria decât în România, unde la putere era guvernul lui Antonescu în coaliție cu legionarii. Dar în 1944, datorită faptului că au rămas în România, evreii timişoreni au fost cruțați de soarta evreilor din nordul Transilvaniei care a fost alipit Ungariei. În vara anului 1944, evreimea din Transilvania de Nord a fost deportată la Auschwitz, unde marea majoritate a pierit în camerele de gazare.

În toamna anului 1942, în Timișoara au fost arestați zeci de evrei, dintre care unii aveau ‘vina’ că ceruseră viză de tranzit prin Uniunea Sovietică, pentru a emigra în India, China sau Statele Unite, alții că erau implicați într-o activitate politică de stânga. Toți au fost îmbarcați în vagoane de marfă cu destinația Transnistria. Primii au fost masacrați de îndată ce au ajuns în Transnistria, ceilalți au fost deportați în lagărul de la Vapnyarka, apoi la Olgopol, şi au supraviețuit aproape toți. Numele celor 28 de victime timișorene ale regimului fascist sunt înscrise pe o placă comemorativă în cimitirul evreilor.

În septembrie 1942 deportarea evreilor timişoreni la Auschwitz a devenit iminentă, dar a fost anulată în ultima clipă. Planul deportării evreilor din Timișoara a fost elaborat de autoritățile române şi germane, dar, scurt timp înainte de implementarea proiectului, în 11 octombrie 1942, Ion Antonescu a anulat ordinul de deportare. Intervențiile întreprinse de Regina-Mamă Elena, rabinul-şef Alexandru Safran, preşedintele comunităților evreieşti Wilhelm Fildermann, Mitropolitul Bălan, Baronul von Neumann din Arad, politicianul Iuliu Maniu şi alte personalități au fost factori importanți care au influențat decizia, pe fondul nemulțumirilor guvernului Antonescu legate de Dictatul de la Viena şi de situația de pe front.

În comparație cu evreii din restul României şi chiar din Europa, cei din Timişoara au avut un destin special datorită concurs prielnic de împrejurări sus-amintite, dar şi datorită spiritului proverbial de toleranță şi de deschidere al oraşului. Mărturiile evreilor despre aceasta perioadă amintesc mereu „oameni de treabă” care le-au fost de ajutor în diferite situații. „Românizarea” magazinelor şi întreprinderilor s-a petrecut de multe ori în mod civilizat, printr-o înțelegere care permitea celor deposedați să continue să lucreze, ceea ce era şi în avantajul noilor proprietari care erau lipsiți de experiență.

Legislația antisemită în România

Măsuri şi legi cu caracter antisemit s-au decretat începând din ianuarie 1934, culminând cu măsurile „rasiale‟ din 1941 şi 1942.

Câteva exemple:

–    Întreprinderile evreieşti sunt expropriate. Ele se „românizează” (cel puţin 50% trebuie să treacă în proprietate creştină).

–    Se concediază angajaţii evrei. Unii continuă să lucreze, dacă primesc o autorizaţie

      specială.

–    Casele proprietate evreiască sunt expropriate şi intră în posesia CNR-ului (Centrul

      Naţional de Românizare). Evreii nu au dreptul să locuiască într-o casă CNR.

–    Farmaciştii, avocaţii, inginerii nu au dreptul să-şi exerseze profesiunea. Medicii        pot trata numai pacienţi evrei. Evreii nu au dreptul să aibă angajaţi ne-evrei. 

      Funcţionarii sunt expulzaţi din instituţiile publice.

–    Elevii şi profesorii sunt excluşi din toate şcolile publice şi private. Învăţământul 

      continuă în şcolile evreieşti.

–    Evreii nu au dreptul să frecventeze locuri publice: cinema, teatru, terenuri de sport.   

–    Se confiscă maşinile, aparatele de radio, bicicletele etc.

–    Evreii sunt expulzaţi din armata combatantă. Bărbaţii evrei între 18 şi 45 de ani

      sunt trimişi în detaşamente de muncă forţată.

–    Se introduc impozite speciale pentru evrei.

–    Evreii din localităţi mai mici sunt obligaţi să se mute în oraşe mari, în scopul pregătirii

      deportării.

Pentru mai multe detalii despre legislația antievreiască:

Legislația antisemită în România Mare (ianuarie 1934 – 30 august 1944)

Legi antievreieşti în România (1940-1942)

Concedierea salariaților evrei în Timişoara

În Monitorul oficial Nr. 129, din 6 iunie 1942 se publică o listă cu salariați evrei concediați „având în vedere dispozițiunile 2 şi 9 din decretul-lege cu Nr. 3.825, referitor la românizarea personalului din întreprinderi, publicat în Monitorul Oficial Nr. 270 din 16 Noemvrie 1940”. Reproducem un extras din lista evreilor din Timişoara, concediați pe data de 15 mai 1942 pentru singurul motiv că s-au născut evrei.

Monitorul oficial Nr. 129, din 6 iunie 1942

Sursa:

• Dacoromanica, Biblioteca Digitală a României  https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/98/Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei._Partea_1_1942-06-06%2C_nr._129.pdf

Recensământul locuitorilor „având sânge evreiesc‟, efectuat de Centrala Evreilor din România, conform decretului-lege Nr. 3416, publicat în Monitorul Oficial Nr. 299/1941

Document din arhiva lui Dan Mironescu, Israel, fiul Barbarei

23 August 1944

Prin lovitura de stat orchestrată de Regele Mihai pe 23 august 1944, România pune capăt colaborării cu Puterile Axei, se alătură Aliaților şi declară război Germaniei naziste.  Măsurile antisemite sunt anulate, populația evreiască răsuflă uşurată. Vezi Legea nr. 641 din 19 decembrie 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreieşti.

O ultimă încercare a survenit în septembrie 1944, când linia frontului trecea prin Banat. Între 12 şi 22 septembrie, 3 divizii ale armatei maghiare pro-fasciste au ocupat Aradul. S-au grăbit să introducă obligativitatea de a purta steaua galbenă şi au ordonat unui consiliu evreiesc să pregătească liste cu numele şi adresele evreilor. La Timişoara, înspăimântați de apropierea trupelor germane, o mare parte a evreilor a fugit din oraş. Forțele armate sovietice şi române au eliberat regiunea la sfârşit de septembrie.