Timişoara, oază de multiculturalitate şi civilizaţie

Clamăm de multe ori acest lucru şi cei care suntem “băştinaşi” ai acestor meleaguri ne lăudăm mereu cu aceste atribute. Prima ediţie a Festivalului „Shalom Ierusalim”, desfăşurat la 1 septembrie, în coloratul Parc Botanic din Timişoara, a demonstrat – dincolo de vorbe – cât de special şi real este acest fapt! Peste 15.000 de timişoreni „au invadat” micul Ierusalim improvizat, plini de bunăvoinţă, de interes autentic, zâmbitori şi pozitivi. Comunitatea Evreilor din Timişoara, cu ai săi 70 de voluntari, a oferit un program profesionist, desfăşurat pe tot parcursul zilei. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, JDC România, Comunitatea Evreilor Timişoara, cu sprijinul de excepţie al Consiliului Judeţean Timiş, a Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Timiş, a Primăriei Timişoara şi a multor sprijinitori şi sponsori, a adus o bucurie autentică, la nivel local, pe tot parcursul zilei. Nu e de prisos de spus că în aceeaşi zi la Timişoara aveau loc alte trei mari evenimente în centrul oraşului.


Pe scenă au evoluat o serie de artişti şi trupe din ţară şi străinătate, între ele existând un liant evreiesc, un substrat muzical iudaic, care a fost esenţial. De la Erella Cohen din oraşul israelian Ariel, la dirijorul corului comunităţii din Timişoara, Alexandru Fischer, la componenţii trupelor Haverim şi Hora – în veşmintele lor alb-albastre, de la fraţii Moldovan, Iulia – tânăra harpistă care a cucerit din nou asistenţa şi Traian, un pianist care are o magie a clapelor aparte, adaptabil în orice concert, la fraţii Nanu, Michaela şi Iacob, excepţionali dansatori, toţi cei prezenţi pe scenă au vrăjit realmente publicul, care nu s-a dus spre umbra copacilor nici la 40 de grade C. Venită special pentru acest eveniment, Julia Semenova din Germania a cucerit publicul cu arcuşul ei, acompaniată la pian de doamna Roxana Ardelean.


Seara a aparţinut Maiei Morgenstern iar parcul a fost plin cum nu ne-a fost dat să-l vedem vreodată! Peste 6.000 de persoane au aclamat-o pe ea şi pe excepţionalii artisti din Orchestra Teatrului Evreiesc de Stat. Muzică evreiască autentică, limba idiş, joc scenic, dans, euforie – toţi au fost cuprinşi de verva unică şi de căldura actriţei. S-a dansat în public şi s-a dansat pe scenă. Cantorul Baruh Finkelstein, oficiantul celei mai importante sinagogi din Sankt Petersburg, a încântat, de asemenea, asistenţa cu melodii evreieşti tradiţionale. Câteva doamne nostalgice îi fredonau cucerite iremediabil versurile melodiilor din limba rusă, iar membrii comunităţii au cântat împreună cu el versurile pe care le cunoşteau.


Conferenţiarii zilei – ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, Deputatul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, profesorul dr. Victor Neumann, Rabinul Zvika Kfir şi Consulul Onorific al Spaniei la Timişoara, Jose Miguel Vinals Arino – au adus în faţa publicului secvenţe de Iudaism, de cultură şi istorie evreiască. În momentul intrării liderului ortodoximii bănăţene s-a lăsat o linişte plină de respect în tot parcul. Silviu Vexler, deputatul care a promovat deja atât de multe legi în beneficiul evreimii din România, a fost acompaniat de deputatul Uniunii Sârbilor, Slavoliub Adnagi. Culorile unice ale Ierusalimului şi fascinaţia sa au fost redate cu talent de cei doi connferenţiari.


Un Zid al Plîngerii în miniatură a atras sute de persoane care şi-au lăsat dorinţele imortalizate pe foi de hârtie. Acestea vor fi duse, aşa cum s-a promis, la Zidul autentic din Ierusalim. Maestrul Ştefan Popa Popa’s a realizat sute de caricaturi, în mod absolut benevol, iar studenţii lui au continuat până târziu în noapte munca sa. Rabinul Zvika Kfir a răspuns celor interesaţi, într-un cort imitând o sinagogă reală, iar oamenii au avut şansa să afle de la o sursă autorizată despre valorile universale ale Iudaismului. Celelalte corturi – Sărbători Evreieşti, Caligrafie Ebraică, cel aparţinând proiectului european Rediscover, Literatură Evreiască, Arte şi Meşteşuguri şi cel care a prezentat Comunitatea Evreilor Timişoara – au fost sub plăcutul asediu al participanţilor pe tot parcursul zilei. Toboganele imense au încântat sute de copii, care apoi au beneficiat de picturi faciale dintre cele mai vesele şi inspirate.


Tururile în „Timişoara evreiască”, realizate de arhitectul Gabriel Syekely şi de ghidul profesionist Alexandra Irimia s-au bucurat de un real succes.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vorbea în cuvântul său de pe scena festivalului despre importanţa acestui moment pentru Timişoara şi despre excelenta locaţie pentru desfăşurarea manifestării. Deputatul evreimii din România, Silviu Vexler, acompaniat de deputatul Forumului Democrat German, Ovidiu Ganţ, au reprezentat împreună nevoia existenţei unor asemenea secvenţe de normalitate, de prietenie autentică, pe care amiciţia lor o demonstrează cu prisosisţă. Doamna Delia Barbu, Director ADPT Timiş a exprimat relevanţa unui Festival Evreiesc în familia manifestărilor culturale din Timişoara. De altfel, dumneai a sprijinit şi a lucrat cot la cot cu cei din comunitate pentru reuşita incontestabilă a acestui festival. Consilierul Adrian Negoiţă a subliniat în cuvântul său angajamentul CJT pentru realizarea marelui eveniment din Parcul Botanic.


Un parteneriat special a fost cu gruparea de motociclişti Timişoara Bikers 2007, care a ajutat înainte, în timpul şi după festival, cu dedicare şi deosebită prietenie.

La final, Luciana Friedmann, împreună cu Israel Sabag, directorul JDC România şi Ery Pervulescu au mulţumit tuturor celor prezenţi. Munca lor, şi a echipei impresionante de voluntari de toate vârstele, a fost recompensată cu aplauze la lumina articificilor de scenă şi în sunet de „Hava Nagila”.