Rabinul Zvika Kfir, aprinzând lumânările de Hanuka
Într-un an în care fiecare dintre noi a căutat, în felul său personal dar şi colectiv, luminiţa de la capătul tunelului, sărbătoarea de Hanuka a venit parcă mai plină de sensuri. Simbolul luminii, care este laitmotiv-ul sărbătorii, ne-a învăluit în acea plăcută căldură a speranţei pe care cred că mulţi am aşteptat-o. Poate şi suprapunerea cu apariţia vaccinului devenit realitate a contribuit la această trăire dar şi felul în care comunităţile au reuşit să rămână împreună, indisolubile, în timpul celor opt zile ale creşterii luminii.
Pentru comunitatea evreilor din Timişoara şi pentru JCC Timişoara au fost opt zile cu adevărat magice, care au depăşit speranţele organizatorilor. Cei vârstnici şi cei singuri au primit acasă pachete, unele alcătuite în comunitate, cu dragoste şi câteva gogoşi „sigilate anticovid”, sau trimise prin poştă de cei care, an de an, organizează proiectul „Livratorii de lumină”. Chiar dacă în acest an nu am cântat împreună „Maoz Tzur”, „Sevivon” sau „Mi ze hidlik”, la lumina lumânărilor aprinse, căci interacţiunea s-a oprit în tocul uşii, sentimentul frăţietăţii nu a lipsit.
În prima seară de Hanuka, preşedinta comunităţii, dr. Luciana Friedmann, împreună cu cei doi oficianţi de cult, domnii Ervin Weinberger şi Tiberiu Hornung, au aprins simbolic prima lumânare în Sinagoga Iosefin. Dincolo de rugăciunea şi evocările ce s-au făcut auzite pe Zoom, nu am pututut să nu ne aducem aminte de agitaţia şi râsetele ce au însoţit sărbătoarea din anul precedent, la care au participat mai mult de 200 de persoane, dintre care peste 40 de copii. Ziua următoare ni s-a alăturat programului rabinul Zvika Kfir, pe care internetul ni l-a adus mai aproape tocmai din localitatea Haniel din Israel. Vorbeam de magie, însă, şi aceasta a apărut atunci când, în fiecare seară, la ora 18, trecute fix, familii din comunitate ne-au primit în casele lor şi am aprins împreună o hanukie tot mai strălucitoare. În toate aceste zile am descoperit alte şi alte interioare, alte gogoşi şi latkes, alte melodii şi alte poveşti. Cred că pot afirma în numele tuturor că ne-am simţit cu adevărat împreună şi că bariera ecranului a fost foarte uşor de trecut. Am călătorit cu Hanuka la zeci de familii din Timişoara, evident, dar şi din Israel, Elveţia, Germania, Bucureşti, Reşita, Lugoj, Cluj, Caransebeş şi chiar, hăt, din America. Deşi proiectul iniţial era dedicat celor din Timişoara, care nu s-au putut întâlni ca în alţi ani în sinagogă, am putut vedea cum, în mod spontan şi neplanificat, a devenit un liant între părinţi şi copii aflaţi la mari distanţe şi între prieteni care nu s-au văzut de foarte mult timp. Alexandru Fischer, dirijorul corului timişorean, ne-a însoţit pe tot parcursul programului cu vocea sa inconfundabilă iar marea actriţă Maia Morgenstern ni s-a alăturat într-o seară, într-un gest de autentică prietenie.
Cred că am învăţat cu toţii, chiar dacă normalitatea dorită va reveni, să nu abandonăm o asemenea idee. Poate pentru noi, evreii, răspândiţi în atâtea locuri, este o adevărată binecuvântare să sărbătorim împreună, chiar şi aşa, de la distanţă.
Ultima seară de Hanuka ne-a adus împreună cu evreimea din întreaga ţară, prin programul organizat de JCC România. A fost o încununare a unei săptămâni în care zi de zi am simţit sărbătoarea şi în care ne-am tras seva speranţei din luminile aprinse în atâtea case. „Aprindem 1000 de lumânări de Hanuka” a numit Ery Pervulescu programul ultimei zile şi aşa a şi fost, am văzut, literalmente, câte opt lumânări aprinzâdu-se simultan în zeci de încăperi.