Magazinul, unul dintre cele mai mari din Timişoara, era situat în Piaţa Traian, într-o frumoasă clădire din anul 1860, proprietatea familiei Duschnitz.
Primul membru al familiei despre care ştim se numea Salamon Duschnitz (1835-1910). În anul 1909, fiii lui, László/Ladislau şi Miksa/Maximilian, erau proprietarii chiar a două magazine în Piața Traian. László era căsătorit cu Katharina, n. Popper originară din Cluj, cu care a avut doua fiice, Alice, născută în 1897 şi Myriam. Miksa, portretul căruia apare în albumul conducerii comunității din anul ebraic 5695 (septembrie 1934-septembrie 1935), era căsătorit cu Leontina, născută Schwartz.
László, născut în 1865, a fost înmormântat în 1919 în cimitirul evreilor. Fiica sa Alice purtase între anii 1912-1915 o corespondență cu Endre Ady, un clasic al literaturii maghiare. Mesajele poetului, grav bolnav deja la vârsta de 35 de ani, sunt pline de tandrețe şi gingăşie față de adolescenta de 15 ani pe care o consideră o „fetiță”, o soră mai mică. Alice s-a căsătorit şi s-a mutat la Budapesta.
După moartea lui László Duschnitz în 1919, văduva lui s-a mutat la fiica ei la Budapesta. În 1944, cele două femei, Katharina, în vârstă de 73-74 ani, şi Alice, 46-47 de ani, au fost deportate şi au pierit la Auschwitz.
Ce noroc au avut evreii timişoreni să se afle într-un oraş cruțat de oroarea Holocaustului!