Piatra de mormânt a lui Anavi Ádám din cimitirul evreiesc în Timişoara Inscripția în traducere română: „Materie să cuprindă atâtea contradicții nu a mai creat Dumnezeu.”

Anavi Adam, Poezii selectate (în maghiară şi traducere română)

STOP-CADRU LA VENEȚIA

(1938)

Negre cămăşi, în pas greu, cântă;
au fascii care,-n calda oră
pe cea de lângă mine-o-ncântă,
încât salută din gondolă.

Ochii glàuci, păr blond, piciorul – mare;
acțiunile-i tot cresc la bursa
cutărui sânge pur, ce-şi are
cu nouă spițe-n urmă sursa.

Credința i se strepezi
doar pe-nserate când, gelandet
la un hotel, ich habe sie,
de-a binelea, rassengschandet.

P.S.

Dacă,-n citit, v-a supărat
germana-mi, tălmăcirea iat-o:
ea, taina mi-a deconspirat,
iar eu am impurificat-o.

PLOȘNIȚA LUI NAPOLEON

Muşcându-l pe-mpărat de-o fesă,
ploşnița crede-se prințesă.

DILEMA OBUZULUI

Sa mă fac țăndări, înțeleg;
dar aş rămâne şi întreg.

UN CÂNTEC SCURT ȘI SIMPLU

Aş vrea să scriu acuma
să vină repede pe lume, nu cumva
să-l strivesc în mine.
Să vină repede – nu e supărare,
Dacă neîmplinit rămâne.
Nu te aştepta la împlinire! – plinul tău
nicicând nu va fi întreg.
Un cântec scurt şi simplu –
De-ar vedea deja lumina zilei!
În ochii voştri pe voi toţi
în locul meu v-ar saluta.
Un cântec scurt şi simplu – în ritm l-îngână
cu mine dumnezeul, trecerea cea mare
să-mi înlesnească.

Poemul publicat în Anavi Ádám, Szembesités többedmagammal. Kriterion Könyvkiadó, Bucureşti 1988. Inițial a apărut în Etika és kibernetika/ Etica şi cibernetica, poezii, Bucureşti, Editura Kriterion, 1970.

NUMĂRAŢI ŞI NUMEROTAŢI

Ţi-au tatuat numărul pe braţ
ce veşnic nu va face cale-ntoarsă
nu doar pe piele însă,-l porţi, ci-n tine însuţi
ca pe dulceagul iz al fumegaiului ce-ţi intră-n nări
din cuptoru-n care maica ta e arsă

Ci nu pe tine, nu pe-ai tăi îi
vor fi-njosit călăii –
propriul lor neam şi l-au pecetluit
de ei rămâne-va lipită poate
– ewig ewig –
evi grei după evi grei
ruşinea făr’delegii-a tot şi-a toate

N-ai să ştii nicicând (nu-i cu putinţă
să trăieşti atât) ce-au nimicit
în tine ce dezastru-ţi surpă nervii
nu-i de ghicit
cât a păstrat dintr-asta şi ce transmite codul
tău genetic
în prea-gìngaşul şi perisabilul sistem
nervos
al fiului fiicei strănepoatei
când se dă pe faţă stricăciunea
ăsta e apanajul tău când din genunea
lăuntrică te descompune tatuajul

Ţi s-a vârât sub piele te îmbibă
ca o murdară apă
îl duci cu tine-n groapă
te-amăgeşti
că numărul pe braţul fiicei nu apare
nici pe retina micului nepot
că ei nu pot
să-l spună
că-n gura lor el n-are
loc şi rost
ca şi cum maica lor sau buna lor,
vai, ele
nici nu-l vor fi purtat pe piele
ca şi cum numărul nici n-ar fi fost

Nu lăsa vremea, care-i praf şi pulbere,
să ţi-l macine şi să ţi-l spulbere
injectează-ţi numărul în carne
inculcă-i-l din timp fiului tău
şi lasă-i-l pe totdeauna moştenire
de la acesta-l va afla nepotul tău
de n-o faci tu, alţii-au să-i murmure-n auz
perfid şi rău
ca un abuz
de la nepot la strănepotul tău
va curge ştirea că numerotat
va fi fost taică-său
şi maica maicii sale şi străbunul
străbunului ce-ţi moşteneşte numărul – străbun
al altcuiva la rându-i
căruia-i e numărul tău
cel mai înalt legat şi un vaccin
o candelă arzând cu roşie flamă
împotriva vr’unei alte noi spurcări
la botezul pruncilor scrieţi-l
lângă numele acestora – să-l poarte
ca pe-o medalie rară ca pe-un herb:
blazon superb păstrat în ramă
de aur iar în cortul cel de nuntă
brodat să fie-n straie – ţineţi minte –
podoabă tristă a aducerii aminte
şi-odată cu numele celor doi miri să fie 
cuprins în sulurile sfinte
iar când i se va da citire
nuntaşii,-n jurul tânărului mire
şi al miresii, un moment
de  reculegere să ţină în memoria
morţii atroce prin gazare
fie cuprins în Isgadal şi în
orice Kaddish – iar al o sutălea ered
al propriului tău nepot să-l strige-n lume
de-a pururi amintindu-l gândindu-se la e
şi hăituindu-i pe călăi anume
cu acest număr şi-acest nume.

… Şi creşte neuitarea
se face tot mai grea
o masă de cărbune, ce-ar fi bine
să nu se-aprindă de la sine
’n tine
astfel că trebuie să-nscrii cu dalta
pe lângă vechea tablă a legilor o alta:

ispita răzbunării e infamă
vezi să nu te cuprindă-n propria-i flamă
odată cu durerea tot mai pală
ea însăşi stingă-şi arzătoarea pală
dorinţa răzbunării îndelunge
din inimi amintirea s-o alunge –
de răul nostru niciun ins anume
să nu plătească inocent în lume –

Notă

Kaddish („Sfințit”), rugăciunea pentru morți scrisă în arameică, face parte din riturile de doliu în liturgia iudaică. Cei îndoliați spun Kaddish, un imn de slavă adus lui Dumnezeu, pentru a arăta că, în pofida pierderii, ei continuă să-l preamărească. Primul vers începe cu cuvântul Iskadal (Itkadal): Iskadal veitkaddaş Sh’mei raba (Preamărit şi sfințit să fie Numele tău).