Banat Gabriel

23 septembrie 1926, Timişoara – 23 iulie, 2016, Begur, Spania

Violonist, Muzicolog, Autor de Studii şi Cărți

S-a născut la 23 septembrie 1926 la Timişoara, într-o familie de evrei. Tatăl său, dr. Alexandru Hirsch era medic. Între 1932 şi 1940 a frecventat şcoala elementară israelită şi primele clase de liceu la Liceul Israelit din Timişoara.


În 1932 a luat lecții de vioară cu prof. Rudolf Bayer, apoi a continuat cu prof. Josef Brandeisz (1896-1978), renumit pedagog timişorean care avea în vremea aceea trei elevi deosebiți care au făcut carieră internațională: Johanna Martzy, Stefan Romascanu si Gabriel Hirsch (Gabriel Banat).


În 2 mai 1936 a avut loc la Timişoara concertul lui Béla Bartók (pian) şi Eduard Zathureczky (vioară). După concert, soliştii au fost invitați in casa Dr. Alexandru Hirsch. Eduard Zathureczky, profesor la Academia de Muzica din Budapesta, a fost atât de entuziasmat de muzicalitatea băiatului de 10 ani, încât l-a luat ca elev. Gabi Hirsch va deveni în 1937 cel mai tânăr student al Academiei Franz Liszt din Budapesta. Debutează ca solist în sala Jenö Hubay în 1938. La 14 ani a devenit solistul orchestrei simfonice din Budapesta şi a câştigat renumitul premiu Hubay. In 1940 a avut mare succes cu un recital de vioară în sala de concerte a profesorului Leo Freund în Timişoara. S-a întors la Timişoara pentru a-şi termina studiile private ca elev al Liceului Constantin Diaconovici Loga.


În 1942, în perioada măsurilor antisemite, tatăl său a fugit din Timişoara la Budapesta, unde, în 1943, dr. Alexandru Hirsch a fost denunțat şi arestat. La 17 ani, în 1943, înainte de a intra în clandestinitate din cauza prigoanei naziste, Gabriel Hirsch Banat şi-a obținut diploma cântând programul de examen în secret, cu juriul Academiei ascuzându-se în sala obscură. În 1 aprilie 1944 au inceput deportările din Budapesta. Familia Hirsch, cu documente falsificate, a reuşit să fugă si să se ascundă în regiunea Bácska , până când a putut să se întoarcă la Timişoara în octombrie 1944.


Gabriel Banat a devenit elevul lui George Enescu. In 8 iunie 1946, tânărul violonist a dat la Timişoara un concert de adio în sala mare a Școlii de Muzică. Cu câteva zile mai devreme, a dat un concert şi în Sinagoga din Cetate, pentru care prim-rabinul dr. Miaximilian Drechsler i-a mulțumit într-o scrisoare.


S-a stabilit în 1946 definitiv la New York, unde a lucrat şi cu violonistul Nathan Milstein. Debutul a avut loc cu New York Little Symphony in Times Hall. În 1949 a concertat împreună cu George Enescu în Town Hall din New York.

Concertează cu Orchestra din Paris, cu Filarmonica din Londra la Festival Hall, are recitaluri în cele mai prestigioase săli de concerte din lumea întreagă. A fost profesor şi conferențiar la Smith College, Hart College of Music şi la Universitatea din New York; a condus clase de maestru la Toho si la Tokyo Geidai în Japonia. Ìn 1961-1962 a concertat cu Pablo Casals la Festivalul de la Marlboro. A fost membru în diferite formații de muzică de cameră, ca Albeneri şi New Amsterdam Trio, Galimir Cvartet, Rococo Ensemble. Împreună cu soția sa Diana, la violă, şi Susan şi Gerald Kagan, a format cvartetul de pian Banat-Kagan. A făcut parte din orchestra Filarmonicii din New York începând din 1970.


În perioada 1960-1970 a înregistrat discuri pentru casele de discuri Vox, Turnabout, CRI şi a interpretat în primă audiție lucrări de compozitori contemporani dedicate lui personal.


Banat s-a ocupat intensiv de cercetare în muzicologie. A publicat „Masters of the Violon”, 1980, o colecție in şase volume a compozitorilor-violonişti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.  În 1985 a publicat în facsimile manuscrisele originale a celor cinci concerte pentru vioară de  Mozart,  considerate pierdute în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Banat a cântat la vioară întregul ciclu cu ocazia unui turneu în Japonia. In 2006 a publicat biografia unui violonist şi compozitor din sec. al XVIII-lea: „The Chevalier de Saint-Georges, Virtuoso of the Sword and the Bow”.


S-a retras din New York Philarmonic Orchestra în 1993 şi din concertele publice în 1995. Din anul 2007-2008 a fost docent al clasei de masterat la Conservatorul de Muzica din Gerona, Spania.

În 2008, după o absență de 62 de ani, Gabriel Banat s-a întors la Timişoara, unde i s-a acordat diploma de Cetățean de onoare al oraşului. A cântat, alături de violonistul Gabriel Popa, Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor de J.S. Bach în Sala Capitol a Filarmonicii Timişoara, ultima lui reprezentație în public.


Gabriel Banat a cântat la două viori Stradivarius: din anul 1682 („ex-Hill”, acum numit „Banat”) si „Pingrillé” din 1713.

Surse: