Marcus Arke

6.05.1931, Galați - 29.11.2015, Timişoara

Inginer, Directorul Fabricii Electrotimiş

Arke Marcus s-a născut într-o familie de evrei în Galați. A fost elev la Școala Primară a Comunităţii Evreieşti din Galaţi, apoi la Liceul Comunităţii Evreieşti din Galaţi. Între anii 1941-1944, a suferit din cauza măsurilor antievreieşti. A purtat steaua galbenă, a fost repartizat, împreună cu colegii de clasă, în detaşamente de muncă obligatorie, la lucrări de curățare a străzilor şi la dezgroparea rămăşițelor pământeşti în cimitirul ortodox din Galați. Familia Marcus a fost expulzată din propria ei locuință, în cadrul acțiunii de românizare a proprietăților şi întreprinderilor evreieşti.

În anul 1956, a absolvit Facultatea de Mecanică la Institutul Politehnic Timişoara şi, fiind un student cu rezultate excepționale, a fost reţinut ca şi cadru didactic la facultate. Inginer-şef la fabrica Electro-Banat, în anul 1972 este numit director al fabricii Electrotimiş, cu sediul pe Calea Buziaşului nr. 15, pe care a condus-o de la înfiinţare până în decembrie 1989. Electrotimiş a fost un producător de maşini şi utilaje de serie mică şi unicate cât şi scule nestandardizate şi piese de schimb pentru fabrici din ramura electrotehnică. Succesul acestei întreprinderi emblematice în Timişoara s-a datorat în mare parte competenței şi calităților de conducător ale inginerului Arke Marcus.

„A fost un caracter puternic, un luptător dedicat, disciplinat şi consecvent în gândire şi fapte. A fost un om cu excepţionale aptitudini de conducător şi manager, intransigent cu colaboratorii, dar mai ales cu sine insuşi”, a rostit dl ing. Paul Weinberg la comemorarea ing. Arke Marcus în cadrul şedinței Asociației Inginerilor din Timişoara în Sala Festivă a Rectoratului Politehnicii Timişoara pe data de 15 septembrie 2017.

După 1990 a activat ca Director de resort la Comtim, un combinat agricol, şi ca reprezentant coordonator al unei fabrici de încălţăminte. Electrotimiş a dispărut prin fuzionarea prin absorbție cu S.C. Bega Tehnomet S.A., iar Comtim a fost achiziționat de firma Smithfield Foods.

Surse

  • Articole de ziar
  • Arhiva dnei Doina Marcus, soția ing. Arke Marcus
  • Ing. Paul Weinberg, colaborator şi prieten al familiei