Szönyi Ștefan

26 iulie 1913, Banloc - 4 decembrie 1967, București

Pictor

;

Acasă > Personalități 

Autoportret Ștefan Szönyi

Tatăl său a fost medic veterinar. În 1928, familia s-a mutat la Lugoj unde tânărul Szonyi se apropie de câţiva pictori mai vârstnici (Aurel Ciupe, Emil Lenhardt) care lucrează «en plein air» în spiritul şcolii de la Barbizon. La 15 ani pictează frescă sub îndrumarea pictorului Virgil Simionescu.

Familia se mută din Lugoj la Timişoara şi Szönyi devine elev la Liceul Israelit din Timișoara. Frecventează şcoala liberă «Casa Artiştilor» alături de Alexandru Borgida, Andrei Gal, Andrei Orgonas şi cel care-i va deveni prieten pe viață, viitorul sculptor Andrei Szobotka, şi el absolvent al Liceului Israelit. În 1932, la vârsta de 19 ani are prima sa expoziție personală la Timişoara.

1934-1937. Studiază la Şcoala de Arte frumoase din Timișoara, unde profesori îi sunt Iuliu Podlipnyi, Alexandru Popp, Romul Ladea. În anii studenției are un atelier în strada Eugeniu de Savoya, o perioadă împreună cu Corneliu Baba «prietenul de mansardă şi de idei», aşa cum l-a numit Baba pe Szönyi.

1935. La 22 de ani deschide o mare expoziţie personală în localul Palatul Lloyd din Timişoara.

1938-1939.  Urmează în Franţa cursuri la Académie Ranson şi Ecole de Beaux Arts din Paris. Situaţia politică incertă îl determină să se întoarcă mai curând în ţară.

Urmează un întreg ciclu de lucrări expresioniste cu subiecte inspirate adesea dintr-o lume de basm (Arachné, Vioară din Cremona, În pridvor, Autoportret cu mama).

Din 1940 îşi propune subiecte mai ambiţioase. Urmează un întreg ciclu țărănesc (Gheorghe Doja, Jurământul, Plutașii)

1940-1942. Ca urmare a măsurilor antivreieşti şi ca antifascist, a fost internat într-un lagăr care se afla în Școala de arte și meserii Timișoara, unde pictează o frescă monumentală în sala festivă, de 15 metri lungime şi 4 metri lăţime.

1941. Se înscrie în Partidul Comunist Român. Cuprins de un nou ideal în următorii ani îşi schimbă priorităţile tematice abordând cu o forţă care îi va rămâne caracteristică, teme legate de viaţa ţăranilor iar mai târziu de cea a muncitorilor de pe şantiere şi uzine. (Aratul greu, Turnătorie, Tipografia ilegală ş.a.)

1948. A participat la Prima Expoziție Anuală de Stat. Premiul «Ion Andreescu» al Academiei RPR. 1953. Laureat al Premiului de Stat pentru pictură. 1964. I se acordă titlul de Maestru Emerit al Artei.

1950. La 37 de ani, a fost numit profesor și director de studii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în Bucureşti, unde înfiinţează împreună cu profesorul Gheorghe Labin, secţia de Artă Monumentală.

1952. Participă la expoziţia de artă românească de la Paris care a fost organizată sub patronajul lui Picasso, Fougeron, Francis Jourdain şi Tristan Tzara.

1958. Participă la Bienala de la Veneţia (Plutaşii, Ecaterina Varga, Lumină peste uzină). În 1959-1960 realizează compoziţia murală «Bobâlna» în tehnica «al fresco».

1962-1964. Desenează ilustraţii pentru diverse publicaţii şi revine la pictură de peisaj. În 1966 realizează mozaicul „Eminescu și Bălcescu” pe fațada Universității din Timișoara.

După o lungă suferinţă, se stinge din viaţă pe 4 decembrie 1967.

În orașul Timișoara, o stradă îi poartă numele.

În timpul vieţii artistul a participat cu lucrări de pictură şi grafică la numeroase expoziţii şi mai multe evenimente post mortem au avut loc în memoria artistului. Lucrări de pictură, grafică şi sculptură ale artistului fac parte din câteva colecţii particulare din România şi străinătate cât şi din colecţia mai multor Muzee Naţionale. În 2020, prin donaţie testamentară a artistului plastic Marieta Pamfil, un număr însemnat de lucrări create în perioada interbelică pentru Olga Szuitz, mama donatoarei, au intrat în patrimoniul Muzeului Naţional al Banatului.

În 2017 la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistului, Institutul Cultural Român a editat un important album al cărui text principal este semnat de către istoricul de artă Ruxandra Dreptu.

Albumul bilingv (română-franceză) a fost prezentat în saloanele Bookfest în Bucureşti şi în Ambasada României din Paris, unde o conferinţă şi un concert au acompaniat câteva picturi ale artistului provenind din câteva colecţii particulare.

https://www.youtube.com/watch?v=9XW2bhrDZDw

Decembrie 2017 – mai 2018. Muzeul de Artă Timişoara a găzduit în opt din sălile sale, o expoziţie care s-a bucurat de un mare succes public, intitulată «Ștefan Szönyi MONUMENTAL», curatoriată de fiica artistului Anca Szönyi Thomas. Numeroasele vizite ghidate cât și reacția publicului amator de artă, au prilejuit reevaluarea acestui important artist.

https://www.youtube.com/watch?v=T2xSOJv6WNQ

2019. Universitatea de Vest Timişoara, cu ocazia a 75 de ani de la înfiinţare, în cadrul unui eveniment public, a acordat pictorului Ştefan Szönyi titlul post mortem de «Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara». O placă comemorativă cu portretul artistului a fost creată cu această ocazie.

https://www.youtube.com/watch?v=4_1QQKJSvYg&t=6s

____________________________________________________

Cele două fiice ale pictorului au cunoscut un succes profesional deosebit.

Julieta Szönyi este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi fiica artistului din prima sa căsătorie cu Rosalia Veronica Borsos. Julieta a interpretat numeroase roluri de teatru şi film printre care cele mai cunoscute sunt serialul «Toate pânzele sus» de Radu Tudoran, regia Mircea Mureşan şi „Felix şi Otilia” după romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, regia Iulian Mihu. https://www.youtube.com/watch?v=-Kr0A_24Rxo

Anca Szönyi este fiica artistului din a doua sa căsătorie, cu Mary Anastasi. Anca este artist vizual şi curator. A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti dar a jucat şi în câteva filme, printre care cel mai cunoscut publicului larg este «Ciuleandra» după romanul lui Liviu Rebreanu, regia Sergiu Nicolaescu. https://www.youtube.com/watch?v=cnH-ZgPdmwU

Despre Ștefan Szönyi

„Szönyi era un om integru, om cu caracter, om în adevăratul sens al cuvântului. Era alături de cei ce se pronunță pentru dreptate socială, împoriva asupririi, pentru o societate mai dreaptă. Toate acestea se oglindesc in tematica picturii sale. Am amintit ciclul cu Gheorghe Doja, Aratul greu, Jurământul . Alt ciclu, în aceași direcție, este cel cu Tipografia ilegală, Ecaterina Varga și Înmormântarea partizanului. În multiplele autoportrete, Szönyi se prezintă cu capul ridicat, ca unul care știe ce vrea, care-și cunoaște drumul și idealurile. În schimb, în pictura autoportretului cu mama, exprimă tandrețe.”

Geza Kornis, prieten şi coleg cu pictorul la Liceul Comercial Israelit Timișoara

« Cred că a fost incomparabil mai însemnat şi mai profund decât ne dăm noi seama. În realitate era un liric, un fel de poet al poeziei şoptite în megafoanele revoluției în care a crescut. Un evlavios al adevărului și al dreptății. A ştiut să înfrunte spaimele ilegalității şi moartea însăşi dar fără orice urmă de şmecherie. Minciuna şi răutatea îl zguduiau. De o bunătate revoluționară poetică, una căreia ne place să-i spunem azi inocență. »

Bodor Pál,  jurnalist, scriitor, eseist, (Budapesta 2015)

În 2017 la împlinirea a 50 de ani de la trecerea în neființă a artistului, Institutul Cultural Român a editat un important album al cărui text principal este semnat de către istoricul de artă Ruxandra Dreptu.

« Opera lui Ștefan Szönyi este ca o oglindă cu două fațete. În ambele se reflectă perioade din viața sa.

Szönyi este în primul rând un portretist, un creator de caractere. El pictează portrete de eroi, fie ai unei lupte, fie ai vieții cotidiene. Toți cei pe care i-a pictat au devenit personaje ale unui scenariu existențial. Szönyi are ceva de spus, de transmis. Spectatorul este martorul său, lui i se deschide universul trăirilor sale de tânăr romantic. Temele tablourilor sunt majore, frumusețea și sensibilitatea feminină, crezul său artistic, geneza, cunoașterea.

Dimensiunea interioară a lui Ștefan Szönyi este una monumentală.

Lăsând la o parte subiectele tablourilor şi judecând opera de artă din punct de vedere estetic, îl putem plasa pe Szönyi în familia stilistică a expresionismului magic, alături de pictorii bănăţeni Aurel Ciupe, Catul Bogdan, Tasso Marchini, sau în cea mai largă a lui Giorgio de Chirico, a expresionismului edulcorat caracteristic artiştilor de la Der Blaue Reiter, în special a lui Franz Marc, a picturii monumentale influenţate de sculptură, ca de pildă Romul Ladea dar şi a lui Arno Breker, până la tendinţa sintetizării care duce spre abstracţionism. »

Ruxandra Dreptu, autoarea monografiei dedicată artistului

ȘTEFAN SZÖNYI – UN MARE PICTOR AL TIMIȘOAREI INTERBELICE 

Ștefan Szönyi este unul dintre artiștii celebri ai României care s-au format și s-au afirmat în mediul social-cultural al Timișoarei interbelice. Pentru cei ce vor să înțeleagă opera sa este de dorit s-o contextualizeze, mai precis s-o asocieze atmosferei sociale și intelectuale a unui oraș care în preajma celui dintâi război mondial și mult timp după aceea a fost considerat singurul experiment reușit al politicilor iluministe ale Europei Centrale. În biografia, educația, gândirea și arta lui Szönyi se regăsesc moștenirile multiplu codate ale Mitteleuropei. Adică, tot ceea ce a dat un contur și o identitate inconfundabile Banatului Timișoarei. 

Szönyi preluase şi valorificase starea de spirit a familiei sale și a celui mai întins segment social al oraşului. Opera sa este una novatoare, include o simbolistică diversă, perspectiva intelectual-cosmopolită, experimentînd și valorificând interferențele regiunii și ale zonei, bogăția de tradiţii urbane și rurale ale Banatului. Talent înnăscut, minte iscoditoare, putere de muncă ieșită din comun, Szönyi a fost repede remarcat în cercurile artiștilor, ale colecționarilor, ale iubitorilor de artă. În Timișoara anilor ‘30 ai secolului trecut, la o vârstă la care alții abia își începeau studiile, deschisese strălucite expoziții personale. În paralel, studia sub îndrumarea unor artiști și profesori eminenți precum Julius Podlipny, Romul Ladea, Anastase Demian, Aurel Ciupe și Alexandru Popp. Universul cultural-urban era rafinat, adesea original, unul căruia Szönyi avea să-i dăruiască propria-i excelență. 

Ceea ce a urmat în deceniile consacrării este impresionant prin teme și personaje, prin limbaje și mesaje, prin desen și culoare, prin monumentalitatea inimitabilă. În pofida celor două regimuri politice totalitare care i-au scurtat viața, Szönyi s-a făcut remarcat ca un om de caracter și ca un artist complex și complet. Purtător de cuvânt al identității multi-și interculturale a regiunii natale, el avea să se exprime în chip particular în cadrul mișcării artistice a României moderne. Fusese un pictor al cărui meșteșug și a cărui creație au fost adesea comentate și agreate atât în mediile intelectuale românești, cât și în acelea internaționale. 

De îndată ce perpectivele asupra istoriilor recente din fostele state comuniste vor beneficia de examinări raționale și, deci, vor deveni credibile, va fi de dorit ca și orientarea ideatică a artistului să fie analizată și comentată. Deocamdată, consider că este momentul să descoperim și să recunoaștem opera unui mare artist. Acestea sunt doar câteva argumente pentru care Muzeul de Artă Timișoara deschide o expoziție-sinteză, prezentând personalitatea și opera pictorului Ștefan Szönyi. Îi mulțumesc doamnei Anca Szönyi Thomas, fiica artistului, al cărei aport în realizarea acestei expozitii a fost deosebit de important. 

Victor NEUMANN – Director al Muzeului de Artă Timișoara                  
10 decembrie 2017           

Surse