Home > Religious life > Rabbis and personalities in the community life

S-a născut într-o familie din Constantinopol care se stabilise la Timişoara împreună cu alți evrei sefarzi la începutul sec. al XVIII-lea. În 1716, anul în care armata Monarhiei Habsburgice sub conducerea Prințului Eugen de Savoya a intrat în Timişoara, în oraş au rămas 465 de persoane, din care 144 erau evrei.

Amigo, preşedintele comunității sefarde din oraş, era un om de vază, bogat şi generos, numit „el rey chico”, „tânărul” rege. Carl Otto Graf von Haugwitz, care a vizitat oraşul, l-a descris ca fiind „cel mai puternic şi reputat negustor” în oraş. Diego d’Aguilar Moses Lopes Pereira, (1699-1759), evreu maran care revenise la iudaism, om de afaceri, protector şi mecena al evreilor sefarzi, avea monopolul tabacului în Austria, iar reprezentantul lui la Timişoara era Amigo.

Mulțumită intervenției lui Diego d’Aguilar pe lângă regele şi împăratul Karl VI, domnitorul Monarhiei Habsburgice, evreii din Timişoara au primit autorizația de a folosi sala în turnul porții „Eugeniu de Savoya” (fosta poartă turcească „Forforosa” pe care intrase Prinț Eugeniu de Savoya la 13 octombrie 1716, când i-a învins pe turci) ca lăcaş de rugăciune. Între 1739 – 1754 şi 1755 – 1762, aici se rugau evreii timişoreni. În 1778 exista deja clădirea, aşa-numita „Casa Prinț Eugeniu de Savoya”, str. Eugeniu de Savoya nr. 24, iar în curte era poarta care s-a demolat complet ulterior.

Mai târziu, Amigo a obținut autorizația regală pentru construirea a două sinagogi, una aşchenază şi cealaltă sefardă. Sinagogile erau clădiri de dimensiuni modeste, cu intrare din curte, nu din stradă, în celălalt colț al Judencarré (Judenhof), str. Mărăşeşti/str. Gheorghe Lazăr, unde se ridică în prezent impunătoarea clădire a sediului Comunității evreilor din Timişoara. Autorizația de construcție datează din 1760, semnată de rabinul Wolf Jakab, rabinul ambelor comunități. Contractul a fost semnat de reprezentanții celor două comunități, Mayer Amigo, David Teutesak şi Salamon Politzer. Sinagogile au fost date în folosință  în 1762.

Mayer Amigo locuia într-o clădire în partea vestică a imobilului actual de pe str. Eugeniu de Savoya nr. 9, colț cu str. Mercy, unde e înregistrat ca proprietar în 1752. În anii 1911-1912, casa a fost reconstruită în stil Secession, după proiectul arhitectului evreu Henrik Telkes, şi este cunoscută în oraş sub denumirea „Casa Ágoston Gálgon” sau „Casa cu cocoş”.

Fiul lui Amigo, Josef, şi fratele lui, Jehuda, precum şi fiii celui din urmă, Isaac şi Menachem au continuat să joace roluri importante în cadrul comunității.

Sources

• wikipedia.hu
  https://hu.wikipedia.org/wiki/Amigo_Meir
• Magyar Zsidó Lexikon http://mek.oszk.hu/04000/04093/html/szocikk/11012.htm
• Jewish Encyclopedia
  http://jewishencyclopedia.com/articles/1400-amigo-meir
• Jakab Singer, „Timişoarai zsinagógák”, în „Almanahul evreesc. Jüdisches Jahrbuch. Zsidó évkönyv”, II, 1936-1937, p.209-217
• Victor Neumann, Evreii din Banat, 2016, Editura Brumar
• Tiberiu Schatteles, The Jews of Timișoara in historical perspective, Hasefer București 2012
• Ionel Popescu, Comunitățile evreieşti din Banat. Secolele XVIII-XIX, Editura Excelsior Art 2007
• Valeriu-Alexandru Moraru, Istoria comunităților sefarde din România de la începuturi şi până azi. Presa Universitară Clujeană. 2014
• Cartarea Monumentelor Istorice „Cetate Timişoara‟