Ghid Turistic

Un ghid al Timişoarei evreieşti, devenit un real succes editorial

În urmă cu un an, se lansa la Timişoara, în vremuri total diferite faţă de cele de acum, o carte necesară şi aşteptată în peisajul cultural al Timişoarei, un ghid, o poveste şi un mozaic al evreimii timişorene de-a lungul timpurilor. La acea vreme consemnam cele trei lansări ale cărţii „Pe urmele Timişoarei evreieşti, mai mult decât un ghid”, carte scrisă cu aplomb şi dăruire de Getta Neumann, fiica mult regretatului Prim Prabin dr. Ernest Neumann z.l., şi pubicată de editura timişoreană Brumar. După entuziasmul lansărilor a urmat o importantă perioadă de efervescenţă în jurul apariţiei cărţii, care a devenit rapid una dintre cele mai vândute cărţi din librăriile timişorene. La primul Festival Evreiesc ce a avut loc la Timişoara la debutul toamnei trecute, mulţi au părăsit Parcul Botanic transformat într-un orăşel evreiesc, cu acest volum compact şu util în buzunar. Care este secretul şi fascinaţia pe care o exercită această carte? Este, dincolo de o poveste alertă şi captivantă a unei comunităţi care a creat enorm şi a contribuit la edificarea cetăţii Timişoarei, o istorisire despre acest oraş atât de iubit de actualii şi foştii săi locuitori, a parcurilor, al clădirilor impozante, al piaţetelor central-europene. Este o carte care vorbeşte despre familii care au lăsat în urmă poveşti de viaţă şi clădiri, expropriate sau, pur şi simplu, abandonate plecând spre alte zări. Cartea vorbeşte despre minunatele mari şi impozante Sinagogi care cumva delimitează principalele cartiere istorice ale Timişoarei. Cetate, Fabric şi Iosefin. Viaţa evreilor se desfăşura în preajma acestora sau ele au apărut acolo unde era viaţă evreiască, devenind repere importante timişorene şi pentru cei ce nu sunt evrei.

Remarcabil în succesul acestei cărţi este exact faptul că dintre cei interesaţi de ea, covărşitoarea majoritate nu au rădăcini evreieşti. Sunt oameni pasionaţi de istorie locală şi de arhitectura specială a acestor locuri. În prefaţa cărţii, autoarea, Getta Neumann scria „Am fost călăuzită de principiul fundamental în iudaism, de a transmite tradiţia şi memoria trecutului. Vom păşi pe urmele acestei comunităţi şi vom onora contribuţia imensă şi durabilă, pentru a-i păstra amintirea, inspiraţi de adagiul filosofului Emmanuel Levinas „Viaţa consăt în a primi, celebra şi transmite”.” Parcurgând cartierele, trecându-ţi degetele peste colţurile uneori prea îmbătrânite de zidărie, admirând sculpturile discrete dar remarcabile de pe clădiri, cu volumul în mână, nu cred că este posibil să nu te (re)îndrăgosteşti de Timişoara.

Sinagogile şi Cartierele evocate, cele care revin mereu în cuprinsul ghidului, trasează un traseu ce poate fi străbătut la pas şi care te lasă să priveşti în sus, spre motive arhitectonice, ferestre, detalii, uşi, inscripţii care sunt urma tangibilă a unor oameni care au făcut istorie în aceste locuri. Fiecare casă evreiască are propria sa poveste, sunt marile familii ale căror nume adesea revine ca Bruck, Csendes, Dornhelm, Weisz, Farber şi mulţi, mulţi alţii. Sunt apoi arhitecţii care şi-au lăsat o amprentă ce nu poate fi vreodată negată asupra edificării Timişoarei, dintre care ca o stea regională apare Leopold Baumhorn, constructorul atâtor Sinagogi şi clădiri impozante din Centrul şi Răsăritul Europei. Sinagoga, clădirea comunităţii evreilor , Rectoratul Politehnicii, Liceul „Carmen Sylva” sunt doar câteva dintre marile repere arhitecturale pe care le-a oferit Timişoarei.

Este, mai apoi, cimitirul – „o arhivă cioplită în piatră”, cum spune autoarea – un loc de odihnă pentru iluştrii ctitori ai acestei comunităţi, pentru marile personalităţi ale căror nume le putem descoperi străbătând aleile.

Desigur, atracţia aceea misterioasă a „Rabinului Minune” Oppenhaimer, este o legendă urbană dar şi, în mod real, un spaţiu parcă rupt din timp atunci când poposeşti în faţa sa, spunându-ţi cele mai tainice dorinţe. Mari rabini, arhitecţi, medici, avocaţi, filantropi, constructori regăsim străbătând la pas imensul spaţiu, unde cel mai vechi dintre morminte aparţine medicului si rabinului sefard, Azriel Assael, înhumat la 1636.

Un loc special în carte, ca de altfel în evoluţia evreimii timişorene, îl ocupă Liceul Israelit, clădire aflată în plin centrul Timişoarei, care este un simbol al învăţământulu evreiesc din această parte a ţării, învăţământ care se desfăşura în heidere, şcoli gimnaziale, şcoli religioase în toate cartierele timişoarei. Simbol este într-adevăr acest liceu în care au predat profesori de marcă şi care a dat personalităţi care s-au remarcat pe diverse meridiane.

De la lansarea cărţii, seria tururilor cu tematică evreiască a cunoscut o adevărată înflorire. Desigur, această perioadă a redus turismul aproape la 0, dar timişorenii au continuat să îşi exploreze cu aviditate propriul oraş. În era Internetului, o companie de turism timişoreană „Travel to Live”, a facilitat chiar un tur virtual tuturor celor interesaţi şi a fost fascinant să vezi „participanţi” din Statele Unite, Israel, Germania, Elveţia, Canada, etc. care au urmat paşii ghidului Ludovic Satmari, inspirat în modul de desfăşurare al acestui tur chiar de cartea Gettei Neumann.

Suntem convinşi că ediţia în limba engleză, care, din câte am înţeles va vedea lumina tiparului, nu peste mult timp va însemna  o mare atracţia pentru turismul care sperăm ca să aibă şansa să se revigoreze şi pe plaiuri bănăţene. Până atunci lectura cărţii Gettei Neumann este o călătorie în timp, un voiaj în compania unor colegi de drum iluştri, care merită citită şi care ne aduce speranţă în aceste momente. Speranţă spun căci ne arată cum o comunitate, liderii săi de odinioară, au reuşit uneori să înfrunte cu demnitate şi curaj vremuri deosebit de grele, lăsând o moştenire demnă de onorat generaţiilor viitoare.

Luciana Friedmann