O după-amiază cu Anavi Ádám – Omul, Poetul, Gânditorul

De Getta Neumann
Citește mai multe

După ce am urcat 5 etaje, Luci şi cu mine ne-am tras răsuflarea, ne-am făcut curaj şi am sunat. Ne-a deschis prompt profesorul Frucht, zis Pifta, alias poetul Anavi Adam. În câteva minute ne-am uitat sfiala şi, printre râsete, am servit o cafeluță şi un coniac la îndemnul lui: Turnați, turnați, cu vârf şi îndesat! , după zicala Reggel konyak, délbe konyak, ettöl vagyunk mozgékonyak, rugékonyak! (Dimineața un coniac, la prânz un coniac, de asta suntem vioi şi sprinteni!). Priveam cu oarecare teamă cum Anavi, 99 de ani, se îndreaptă cu pas vioi spre bucătărie, se clatină uşor, se mai sprijină de un perete, de un dulap, de o uşă, dar ajunge voios la țel.

Era în mai, în anul 2008, când, împreună cu Luciana Friedmann, pe atunci ziaristă şi colaboratoare la Comunitatea Evreilor din Timişoara, în prezent preşedinta ei, ne-am hotărât să-l rugăm pe aclamatul poet timişorean să stea de vorbă cu noi. Au fost să fie două ore de glume şi de cugetări, de filosofie şi de ghiduşii, de poezie şi de reflecții asupra vieții.

Am început cu întrebarea de importanță cu totul minoră, dar care preocupase o sumedenie de foşti elevi:

De unde vine porecla Pifta?

Am să va spun. E nemaipomenit de interesant. Am sosit la Timişoara ca profesor într-un internat, cu toate că eram profesor de filosofie. Erau acolo tot felul de copii, din Dej, Maramureş, Cernăuți, Moldova… Cei mai mari derbedei erau din Bucureşti, mai ales unul, un băiețel. A venit secretara şcolii să-mi predea nişte bani. Derbedeul ăla mic ne-a văzut şi a strigat: Francisc Frucht e peşte! Știți ce-i aia peşte”? – Un gigolo, un întreținut. – Eu pe atunci nu ştiam ce-i aia să fii peşte. Apoi, peşte” a devenit „Pişta” care a devenit Pifta, pentru că eu cam sâsâi, cu toate că vorbesc mai desluşit decât unii actori. Doar la sfârşitul anului am aflat că mă cheamă aşa. S-a lipit de mine.

De unde vine Anavi Adam? Am fost de părere că numele unui poet de limba maghiară trebuie să fie uşor de pronunțat pentru un ungur. „Gyümölcs” (Frucht) nu mergea, dar numele de fată a mamei a fost Traub, strugure”, în ebraică anav”, iar hanavi” înseamnă profetul”. Adam” este om”, dar în rădăcină sunt şi cuvintele sânge” şi pământ”. Anavi Ádám sună bine.

Foştii elevi de la Liceul Israelit vă amintesc cu admirație şi drag.

Acolo am devenit profesor. Aveam 27 de ani, când am fost dat afară de la Liceul Piarist, în urma măsurilor antievreieşti. Era o mare diferență între cele două licee. La Zsidlic (Zsido Lyceum), copiii puneau mereu întrebări, începea o discuție între profesori şi elevi. Dezbăteam, analizam, petreceam şi timpul liber împreună.

Elevilor nu le era frică de profesori?

Nu, nici urmă. Cu toate că le mai trăgeam o palmă şi nu numai una. O palmă nu strică. Un elev care a emigrat în Germania, unde a făcut mare carieră, a venit sa mă vadă şi mi-a spus: Am fost întâi la dl profesor Farkas, că el mi-a dat două palme, iar dl profesor doar una!

Acum, când redactez articolul despre acea după-amiază de acum aproape 8 ani, gândul mă duce la povestirea lui Bernhard Rothenstein, fostul elev al profesorului Frucht, care evocase o întâmplare semnificativă. Iată textul:

Lecția de neuitat a Profesorului Frucht

Era prin 1942 – 1943. În cadrul Liceului Israelit funcționa un Cerc Cultural. Ne întâlneam săptamânal, în sala festivă de lânga Templul din Fabric, elevii prezentând operele lor literare sau scurte eseuri despre lecturile lor. Eram sprijiniți de profesorii Frucht, Kardos, Hauben şi Kuhn. Într-o sesiune a Cercului, prezentam în sistemul de teatru radiofonic piesa autorului german Ernst Toller cu titlul Hinkemann”. Piesa are un profund caracter pacifist, prezentând suferințele unui om întors de pe front, invalid şi traumatizat sufleteşte. La un moment dat, pe una dintre ferestre a pătruns un bolovan, care din fericire nu a rănit pe nimeni.

În acel moment, Profesorul Frucht a sărit de la  locul său, ieşind în mare viteză din sală. După nu multă vreme s-a întors, ținând de guler un elev de la liceul Banația (temutele şepci roşii). L-a legitimat şi i-a explicat că cei din sală audiau piesa unui autor german, duşman convins al războiului în care şi mulți nemți mor, după care i-a dat drumul să plece.

Scenele din acea după-amiază mi-au revenit de multe ori, gândind că pe lânga filozofia învățată de la Profesorul Frucht, am învățat şi o puternică lecție de viață, de neuitat: Capul sus!
Ascultăm poetul care povesteşte cu vervă.

Să vă povestesc cum am devenit evreu. Când eram mic, m-au învățat că eu nu sunt evreu, ci ungur, de religie mozaică. Aşa se considerau mulți pe atunci. Deci eram maghiar şi ca religie evreu. La şcoală m-am simțit bine, dar în pauze, în curte, mă loveau, ma îmbrânceau. Eram singurul evreu în clasă. Aveam un singur prieten care mă apăra, Pavel Dan, care mi-a rămas prieten o viață întreagă. A devenit scriitor, poet. Apoi au venit altele, războiul, Auschwitz.

Obişnuiesc să spun că o doamnă bătrână a venit de multe ori la mine în vizită. Cunoaşteți piesa lui Dürrenmatt, Vizita bătrânei doamne”? Ei, doamna mea purta un alt nume, eu i l-am dat: Madame de l’Histoire. De multe ori m-am întâlnit cu ea şi aşa am devenit evreu. De la ea am învățat că sunt evreu. Dar fiecare învață altceva din istorie. Profesorul spune un lucru şi fiecare înțelege altceva. Unii s-au întors din lagăr şi ziceau: Urăsc pe unguri, păcat că nu vorbesc altă limbă, mai bine aş lătra! Alții au vrut să dispară, nu voiau să fie evrei.

Ați fost atras de idealul comunist sau cel sionist? De ambele?

Da, da, de iudeologie (zsidólogiába hittem), nu de ideologie! Râde. Mergeam cu comunişti ilegalişti să adun lucruri pentru Ajutorul Roşu. Mulți au crezut, intelectuali evrei, bogătaşi. Marxismul era Biblia lor, au învățat-o pe de rost, iar cu fanaticii nu poți discuta. Promisiunile erau frumoase, nu ştiam că totul este o utopie. Se rezolva sărăcia, şomajul nu exista. Era soluția pentru problema evreiască. La Cluj am fost şi într-o organizație sionistă, eram convins că în Israel va fi un regim socialist şi am fost consternat să aflu că în Israel nu e socialism.

Hai să citim poezii! Să va fac să râdeți! Nu-mi place când fetele se plictisesc.

Am răsfoit prin volumele de poezii, am citit epigrame şi poezii, printre care „Stop-cadru la Veneția” (vezi Poezii) si, din vorbă-n vorbă, despre dragoste şi despre a fi un gentleman.

Cunoaşteți bancul cu un gentleman? S-a întâmplat în Anglia, într-o noapte furtunoasă. Un călător nu avea unde să doarmă şi a fost nevoit să bată la uşa unei căsuțe. Îi deschide o femeie tânără. Permiteți-mi să dorm aici!” Îmi pare rău, nu se poate, nu am camera separată”. Nu face nimic!” Dar nu am decât un singur pat”. Eu sunt un gentleman”! Atunci să punem măcar o scândură între noi”. A doua zi dimineață, femeia zice: De gentleman sunteți un gentleman. Dar să nu fiți în stare să treceți peste o scândură?!”

De multe ori a trebuit sa spun Nu” şi am ştiut să spun Nu. Dar cui, în primul rând? Mie însumi!

Poeziile sună atât de modern şi sunt de actualitate.

Îmi place concizia. Nu am încercat să fiu modern şi nici să fac paradă de cunoştințele mele care sunt ca un pârâu subteran care se nutreşte din adâncime, trece prin diferite straturi, dar rămâne discret si invizibil.

Noi simțeam cum ne potopea oboseala, dar Anavi era proaspăt şi vesel. Mi-a spus lucruri pe care le port în mine ca un bun prețios.  „Știam că vom avea o discuție interesantă. V-am văzut la Bucureşti la teatru, am schimbat câteva cuvinte. Și de băiatul matale îmi amintesc, când la 5 ani şedea pe genunchii bunicului şi mereu punea întrebări. Iar acum vă dau o carte. Nu scăpați ieftin!” Și mi-a scris o dedicație care până azi are efect de balsam.

Ne-am luat rămas bun cu duioşie şi recunoştință, înclinându-ne în sinea noastră în fața omului şi poetului Anavi Ádám. În februarie următor, trei zile înainte de sărbătorirea centenarului, a adormit pe veci. Nu pot să uit strigătul de durere din New York al lui Kurti Plohn:

Meghalt Pifta! A mi Piftánk… A sinhajlito vasdorongok Piftája. Az utolso Mohikán…

A murit Pifta ! Pifta al nostru… Pifta, cel care îndoia fiarele. Ultimul mohican…

Timişoara, 2009

Dedicația poetului

Pentru G.N., oaspetelui meu drag, care a ştiut să scoată din mine multe amănunte despre viața şi gândirea mea pe care nu le povestisem nimănui. Mulțumesc ! Să revină, dar să se grăbească, pentru că am primit deja invitația de la autoritatea supremă.

O îmbrățişez cu drag si o pup,

Anavi Ádám

Timişoara 9.05.2008