O seară de Pesah – o seară de gimnastică intelectuală şi exerciții de memorie şi empatie
De Getta Neumann
Un băiețel pune întrebările de Pesah (Ma Niştana)
De ce consumăm numai maţa, pâine nedospită? De ce mâncam ierburi amare? De ce înmuiem de două ori? De ce stăm tot timpul rezemaţi?
Copilul e curios să înţeleagă de ce seara de Pesah se deosebeşte de celelalte seri şi pune întrebări. Seara începe, aşadar, cu un exerciţiu de gimnastică intelectuală. Autorul Hagadei – îndrumătorul pentru defăşurarea ceremoniei de Pesah – trebuie să fi fost conştient că sarcina pedagogică a taţilor nu va fi uşoară şi se străduieşte să dea sfaturi: cum să dai explicaţii fiului înţelept, celui rău, celui naiv-bleg şi celui care nu e nici măcar capabil sa pună întrebări. Se pare că niciodată nu a fost simplu să fii tată, mai cu seamă un tată evreu, copiii fiind încurajaţi să fie curioşi, cu riscul să devină obraznici (cunoaştem cazuri!). Nici bunul Dumnezeu nu a avut întotdeauna „viaţa” uşoară. De la Abraham încoace a fost obişnuit să fie confruntat cu întrebări ireverenţioase şi, când era cazul, să fie admonestat (vezi povestea cu Sodoma şi Gomora, unde Abraham l-a mustrat pentru intenţia lui de a pedepsi vinovaţi şi nevinovaţi laolaltă).
Seara continuă cu un exerciţiu de memorie şi de transmitere a memoriei. Prin lectura Hagadei se îndeplineşte obligaţia de a transmite povestea eliberării din robia din Egipt, aşa cum este ea narată în Exodul, a doua carte din Tora. Să nu uităm de unde venim şi să apreciem libertatea de care dispunem în prezent! Nici asta nu e o sarcină uşoară. Cu toate că repetăm povestea în fiecare an, memoria noastră e scurtă şi se întâmplă să uităm morala.
Urmează exerciţiul cel mai dificil, cel al empatiei. Este nespus de greu să te transpui în soarta celuia care suferă, care e discriminat, oprimat şi prigonit. Ca memento, mâncăm azima fără gust şi hrean şi ou cu apă sărată, simbolul lacrimilor vărsate. Să nu-l asupreşti pe străin şi să nu-i faci rău, pentru că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Exod 22:20. Îndemnul din seara de Pesah, psalmodiat de nenumărate ori, nu numai de Pesah, ne răsună în urechi, în suflet, dar dacă nu am fi atât de uituci, ar fi şi mai bine…
Seara se încheie cu o explozie de bucurie, care devine exuberantă, mai cu seamă dacă respectăm întocmai prescripţia de a goli patru pahare de vin bine umplute. O bucurie amestecată cu dorul de împlinire. Afikoman, felia de maţa, se rupe în două jumătăţi, una se ascunde, copiii o caută, o găsesc şi o şterpelesc, ca apoi să ceară o recompensă pentru a da înapoi celui care conduce sederul. Pentru că numai dacă cele două jumătăți se regăsesc, se poate continua fetsvitatea. Mereu frământaţi de griji şi de îndoieli, aspirăm spre întregire, cu încrederea că, într-o bună zi, vom fi mai buni si întreaga lume va fi mai bună. La sfârşit de seder cântăm LeShana habaa bi Yerushalaim! (La anul viitor la Ierusalim!), cu dorul de casă, de pace si linişte.
Va doresc un seder Pesah ca exerciţiu intelectual, de memorie şi de empatie, cu gândul la istoria de acum mii de ani, cu nostalgia tinereţii, cu dor de împlinire şi speranţa de mai bine. Cel puţin la modul simbolic, LeShana habaa bi Yerushalaim (În anul viitor la Ierusalim!)