Lusztig George

20 mai 1946, Timişoara

Matematician. Abdun-Nur Professor of Mathematics la MIT.
Norbert Wiener Professor la MIT (1999-2009)

S-a născut la Timişoara, în 1946, într-o familie de evrei. Ca elev la liceu a participat şi a câştigat premii la Olimpiada Internațională de Matematică în 1962 şi 1963. Într-un interviu îşi aminteşte cu recunoştință de profesori, printre care Maria Neumann, şi de colegi de facultate, Andrei Barsony, Vasile Brînzănescu, Gheorghe Eckstein, Otto Liess, László Zsidó. A absolvit Facultatea de Matematică la Universitatea din Bucureşti în 1968. Student fiind, a publicat lucrări care au atras atenţia lui Michael Atiyah. În 1968 a fost la o conferinţă în Italia şi de acolo a plecat în Anglia, la Warwick şi Oxford, unde l-a întîlnit pe Michael Atiyah care l-a invitat la Institute for Advanced Study (Princeton). Întors la Timişoara, a făcut cerere pentru plecare la Princeton şi a fost refuzat. În schimb, cererea pentru plecarea la Bonn, la o conferință de o săptămână, a fost aprobată. De la Bonn, Lusztig a plecat la Princeton (1969) şi nu s-a mai întors în România.

La Institute for Advanced Study in Princeton a studiat cu Michael Atiyah timp de 2 ani de zile. Și-a luat doctoratul în 1971 sub îndrumarea William Browder  pentru teza Novikov’s Higher Signature and Families of Elliptic Operators. Din 1971 a lucrat ca Research Fellow at Warwick University in England, iar în 1974 a fost numit Professor of Mathematics la Warwick University (1974-1977).

Ìn 1978 a devenit profesor la facultatea de matematică de la MIT Massachussets Institute of Technology. La MIT, George Lusztig este Abdun-Nur Professor of Mathematics şi a fost numit Norbert Wiener Professor (1999-2009).

În 1972 s-a căsătorit cu Michal-Nina Abraham; au avut două fiice. În 2000 a divorțat şi s-a căsătorit cu Gongqin Li în 2003. Fiica lui, Irene Lusztig este cineast, realizatoarea documentarului „Reconstruction”. G. Lusztig practică yoga.

George Lusztig despre condiția de evreu: „… nu sînt religios. Dar evreitatea a avut un rol important, atît în alegerea matematicii, care mi se părea cel mai departe de atingerea politicului, cît şi prin faptul că era un domeniu în care aveam şansele cele mai mari să fiu judecat obiectiv. A contat şi la plecarea mea din ţară. Faptul că nu am primit un post în cercetare în România s-a datorat aproape sută la sută originii mele evreieşti, mi s-a şi spus atunci acest lucru, apoi mi s-a confirmat. Mi s-a povestit şi că atunci cînd se discuta dacă să mi se dea recomandare pentru Princeton, se credea că fusesem invitat datorită conexiunilor evreieşti”. Interviu cu Liviu Ornea, 2007.

„Opera lui Lusztig se caracterizează printr-un înal nivel de originalitate, o tematică imensă, o remarcabilă virtuozitate tehnică şi o deosebită profunzime în tratarea problemelor. Nu este nicio exagerare să afirmăm că George Lusztig este unul din cei mai mari matematicieni ai epocii noastre”. R.W.Carter în A Survey of the Work of George Lusztig.

Publicații (selecție)

  • Cursurile despre Representations of finite Chevalley groups la CBMS Regional Conference la Madison, Wisconsin în august 1974 au fost publicate de American Mathematical Society în 1975.
  • Characters of reductive groups over a finite field, 1984
  • Introduction to quantum groups (1993)
  • Hecke algebras with unequal parameters. 2003


Premii şi distincții

Surse