Acasă > Timișoara Iudaică > Sinagogi > Sinagoga din Fabric

Comunitatea  status quo ante din cartierul Fabric, din ce în ce mai numeroasă la sfârşitul secolului al XIX-lea, a hotărât să ridice un templu pe măsura mărimii şi poziției ei, căci sinagoga construită în 1838 devenise demult neîncăpătoare. A fost aşezat pe Splaiul Kunz, la malul canalului Bega, în rând cu Casa Arhiducelui, construită în perioada de după 1868, şi Palatul Josef Kunz (1892), care constituiau „poarta monumentală simbolică de intrare în cartierul Fabric” (Opriş & Botescu, Arhitectura istorică din Timişoara, 2014). Canalul Bega trecea în fața lor, iar pe traseul spre Cetate, la sfârşit de secol nu existau construcții pe o suprafață largă. De abia în primul deceniu al secolului al XX-lea au început să se înalțe palatele, unul după altul, în ritm frenetic. În anii 1907-1910, canalul a fost acoperit şi a devenit stradă, iar în anul 1910 s-a construit Podul Decebal (Liget-úti hid).

„Proiectul e superb”, scria în ziarul Temesvarer Zeitung din 28 noiembrie 1896 un jurnalist care asistase la prezentarea arhitectului Lipót Baumhorn. Clădirea va fi impozantă, se entuziasma el, cu 400 de locuri (în cele din urmă vor fi 700), cu o fațadă splendidă, o cupolă înaltă și două turnuri, şi va fi una din podoabele arhitectonice cele mai deosebite ale oraşului Timişoara. Încântați de plan, evreii din Fabric au format un comitet de construcție a templului, sub preşedinția lui David Blau, fabricant de spirt. Un rol major a jucat şi Sándor (Alexandru) Kohn, reprezentantul comercial şi juristul firmei de cărămidărie Kunz şi Parteneri, cât şi Miksa Steiner, proprierarul unei fabrici de leşie. La îndemnul primului rabin-şef al comunității, Bertalan Kohlbach, Amália Freund a donat valoarea jumătății terenului pe Splaiul Kunz în memoria soțului ei Lipót Freund. Pe 1 iunie 1902, în nava templului s-a dezvelit o placă în cinstea ei şi a fostului preşedinte al comunității evreieşti din Fabric, Bernát Deutsch, care se mutase la Arad, unde a fost ales în fruntea comunității israelite arădene. Placa a fost recent mutată pe un zid în curtea sediului Comunității, intrarea dinspre str. Mărăşeşti nr. 10.

Sinagoga pe malul canalului Bega. Ilustrată, 1899

Interesant este că o parte din finanțarea construcției a fost acoperită printr-o loterie organizată de către Primărie. Suma, 6000 de coroane din totalul de 162.000, cifra menționată în deviz, reprezenta mai puțin de 4% din cost, dar simboliza bunăvoință şi bună înțelegere. Edificiul impunător, de sine stătător, situat într-un loc proeminent, a fost numit „Sinagoga Nouă”, pentru a o deosebi de vechea sinagogă din strada Timocului, şi nu, aşa cum se afirmă în unele lucrări, de o sinagogă care ar fi existat deja pe Splaiul Kunz. Terenul aflat la marginea cartierului separat de Cetate prin esplanada unde construcțiile erau interzise fusese achiziționat în scopul acestei construcții.

Serbarea de inaugurare a fost fixată pe 3 septembrie 1899, luni seara, cu o zi înainte de ajun de Roş Haşana, exact cum se procedase în anul 1865 la inaugurarea Sinagogii din Cetate şi în 1895 la cea a Sinagogii din Iosefin. Adunarea a fost cuprinsă de o bucurie exaltantă. Au rostit cuvântări, printre alții, dr. Jakab Singer, succesorul rabinului Bertalan Kohlbach, care îşi părăsise postul în 1896, şi primarul Carol (Károly) Telbisz, cel care a condus Primăria Timişoarei timp de aproape trei decenii (1885-1914).

Arhitectul Lipót Baumhorn era cel mai solicitat arhitect de sinagogi din Ungaria. A ştiut să răspundă cu bun simț şi imaginație creativă exigențelor unei comunități care îşi dorea, într-un spirit modern, un lăcaş de rugăciune luminos şi prietenos. Sinagoga, spectaculos de frumoasă, degajă o impresie de echilibru şi armonie prin simetrii şi o structură ordonată şi o senzație de căldură primitoare prin jocul de contururi curbe şi frânte, de materiale şi culori diverse, prin vitraliile colorate şi ornamentația bogată.

Doi rabini au oficiat în această sinagogă, rabinul dr. Jakab Singer şi, din anul 1941, rabinul dr. Ernest Neumann până în 1990. La început aparținând curentului status quo ante (v. Viața religioasă, Evreii din Timişoara), comunitatea s-a alăturat în anul 1920 curentului neolog în Uniunea Comunităților neologe din Ardeal si Banat. Cantori de seamă, de un înalt nivel artistic, au dat strălucire serviciului religios – Jakab Friedmann, Jenö Weiss, Otto Feller, Geza Klein, Ernest Kohn, Hugo Fischer şi alții, acompaniați de organistul Andor Friedmann, ulterior de Gheorghe Klein, şi de corul Hazamir sub conducerea talentatului Samuel Fischer. În anii războiului, după confiscarea sediului şcolii, cursurile Liceului Israelit au continuat, pentru un timp, în incinta sinagogii.

În imobilul din curtea sinagogii a fost sala de adunare a comunității din Fabric, până la unirea ei cu comunitatea din Cetate în 1933. Apoi sala a fost folosită ca lăcaş de rugăciune în timpul iernii, iar după închiderea sinagogii în 1985, în tot cursul anului.

În prezent, sinagoga suscită admirație şi totodată o mare îngrijorare în fața stării ei avansate de degradare. În anii 1990 s-a afirmat că structura de lemn care susține acoperişul era atacată şi distrusă de o ciupercă, diagnostic infirmat acum câțiva ani. Sinagoga a fost închisă, iar serviciul divin a avut loc în casa de rugăciune vecină, cu intrare din curtea sinagogii, care servise la începutul secolului XX ca sediu pentru adunări generale ale conducerii comunității din Fabric. Deteriorarea a continuat, acoperişul nu mai era etanş, un etaj s-a prăbuşit. În 2006, într-un gest generos de solidaritate, Mitropolia Banatului a finanțat lucrări de reparare şi de izolare a acoperişului. De atunci datează culoarea argintie a cupolei, care nu corespunde aspectului inițial.

În anul 2009, din lipsă de fonduri pentru restaurare, Comunitatea a cedat sinagoga pe o perioadă de 35 ani către Teatrul Național din Timișoara, cu condiția să fie renovată în primii șapte ani. S-au făcut lucrări de reparație şi s-a elaborat un proiect cu scopul de a o transforma în sală de spectacole, dar nu s-au reunit fondurile necesare pentru restaurare. O operă arhitecturală desăvârşită, o sinagogă zidită pentru a dăinui sute de ani este în pericol să devină o ruină. În 2020, sinagoga a trecut în administrarea Primăriei, care intenționează să o convertească în sală de spectacole.

Sursă: Getta Neumann, Pe urmele Timişoarei evreieşti. Mai mult decât un ghid. Editura Brumar, 2019

Album Sinagoga Fabric:

Sinagoga Nouă i-a cucerit pe timişoreni. Zeci de ilustrate de la început de veac stau mărturie pentru admirația generală. Exemple: