Despre Victor Deznai

Despre profesorul Victor Déznai

Francisc Drexler, nepotul lui, şi William Dorian (Leipnik), fost elev.

Francisc Drexler

Nu posed documente legate de Deznai Victor (am părăsit România în 1972, fără a putea lua nici măcar poze de familie, doar cu hainele de pe noi şi 70 kg de efecte controlate cu bucata).

Ce pot adăuga din memorie:

A cunoscut şi a colaborat cu arhitecţi şi urbanişti celebri în perioada 1929-1939, printre care îi citez pe Jan Wils (stadionul olimpic din Amsterdam, 1928), Le Corbusier şi în special Gaston Bardet (fondatorul urbanismului cultural) cu care împărtăşea concepţiile despre rolul urbanismului în societate: el vedea urbanismul ca funcţia socială şi economică a oraşului, nu ca o ramură a arhitecturii urbane.

În perioada când a predat urbanismul la Universitatea Bolyai din Cluj (din câte ştiu şi la Universitatea Babeş, erau încă separate) o făcuse ca parte din facultatea de economie, ramura sociologie, ceea ce corespundea integral concepţiei lui. A trebuit să părăsească brusc catedra, fiind exclus în urma condamnării ginerelui său, István Gárdonyi, pentru spionaj în favoarea apusului la 25 de ani de închisoare (a fost eliberat în 1964); după cunoscutul obicei communist, toată familia era de vină! Cartea scrisă în comun A D-Terv a fost încă un motiv…

Între cele două războaie mondiale a participat la congrese de urbanism. Dacă nu mă înşel, în 1938 a fost ales ca vice-preşedinte al asociaţiei pentru urbanism subteran la Paris; tot atunci a participat ca delegat din partea României la şedinţele Ligii Naţiunilor la Geneva (am în minte fotografia delegaţiei române, destul de mare; era însoţit de soţia sa Vilma, bunica mea).

Legăturile cu Occidentul s-au rupt în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, s-au refăcut după 1945 şi s-au rupt definitiv după 1947-1948.

După 1956 a fost reabilitat, reprimit în Uniunea Arhitecţilor din România şi trimis în vizită de lucru în Uniunea Sovietică. A publicat reportaje şi articole în ziarele şi revistele clujene de limba maghiară, în special în Korunk. I s-a restituit pensia de professor universitar şi a continuat să lucreze la Biblioteca Academiei (m-a luat acolo nu o dată – îmi amintesc de Codexurile uriaşe, printre primele tipărite în lume – nu le puteam ridica…).

A fost francmason, probabil membru al lojii timişorene, ceea ce i-a facilitat legături şi corespondenţe (am o carte a lui Jan Wils cu dedicaţia Mein Bruder… şi semnul celor trei puncte în triunghi obişnuit doar între membrii confreriei). Printre alţii, a corespondat şi cu Meir Dizengoff (pe atunci primar al Tel Aviv-ului), francmason şi el. A fost sionist, a donat la Keren Kayemet, în casa lui era cutia albastră. Din păcate, mare parte din documentele sioniste şi masonice au fost arse în perioada procesului lui Gárdonyi în 1950-1951, de frica percheziţiilor. Totuşi, ca adolescent am mai găsit în vasta sa bibliotecă (câteva mii de volume) materiale sioniste (de ex. Der Judenstaat al lui Theodor Herzl, prima ediţie, sau harta editată de Jewish Agency, comparând aşezările evreieşti din Palestina-E.I. în 1933 faţă de 1923).

Aici e locul să fac o paranteză: Toată educaţia mea i-o datorez bunicului meu Deznai Victor (Dietrichstein la origine). În fiecare vară eram 3 luni la Cluj, începând de la şase ani; când eram acasă, la Bucureşti, trebuia să-i scriu (în franceză!). Fratele meu şi mai târziu sora mea îşi petreceau mai tot timpul afară, eu eram cu el şi mă îndruma. Era un om cu o vastă cultură europeană clasică pe care mi-a împărtăşit-o. Vorbea câteva limbi; în casa şi cu majoritatea prietenilor vorbea maghiară, cu noi româna, dar şi germană şi în mai mică măsură engleză. Se considera evreu neolog.

Bilioteca sa a fost donată Bibliotecii Academiei; documentele familiei (inclusiv uriaşul pergament cu sigiliu de ceară roşie care începea cu „NOS RECTOR….”- acordăm titlul de doctor în filosofie, ş.a.m.d.) precum şi portretul lui din perioada studiilor la Sorbona (pictat de un prieten, devenit pictor cunoscut, în 1905) s-au împrăştiat printre membrii familiei. A avut 3 fiice: Gizela, soția lui Gárdonyi; Julia, căsătorită Winter, şi Ana, căsătorită Drexler, mama mea.

În tinereţe a cântat la vioară cu câţiva prieteni, pentru propria lor plăcere. Eu nu l-am mai văzut cântând, probabil a încetat în perioada când a fost persecutat şi exilat într-un sat uitat de Dumnezeu, în nordul Transilvaniei la începutul anilor 1950. Amintirile mele sunt doar din anii când a revenit la Cluj.

Tabloul absolvenților Liceului Israelit 1938/1939. Prof. dr. Victor Déznai, sus, al treilea din stânga. William Leipnik (Dorian), în centru, dreapta, sub prof. Ladislau Kálmán

Amintirile lui William Dorian (Leipnik), fost elev

Am citit cu emoţie scurta amintire despre Prof. Dr.Victor Deznai.

Permiteţi-mi să adaog câteva cuvinte.

Profesorul Deznai a fost prieten bun al părinţilor mei, apoi profesorul meu de franceză la ZsidLic (Zsidó Lyceum – Liceul Israelit) între anii 1934-1938 şi în fine pacientul meu la Cluj. Am avut onoarea să-l vizitez săptămânal în casa lui de pe strada Treboniu Laurean (Posta utca) unde am discutat despre evenimentele culturale, politice şi ştiinţifice actuale.

Relaţiile amicale de dascăl şi student au culminat în 1937 cu ocazia Expoziţiei Internaţionale din Paris unde am călătorit împreună. Am profitat de relaţiile Domniei sale şi am reuşit să vizităm sub tutelajul lui unele părţi ale Parisului out of reach pentru muritori. Am coborât în pivniţele Banque de France unde sunt păstrate rezervele de aur ale Republicii Franceze, etaje peste etaje de lingouri de aur. Am coborât în canalele subterane ale oraşului, plimbându-ne cu barca pe un parcurs de kilometri.
        

Eram tânăr asistent la Clinica prof. Hațeganu la Cluj, când dr. Deznai s-a mutat în casa profesorului de dermatologie Tătaru (fost rezident regal) în vecinătatea renumitului profesorul de Istoria Medicinii dr. Valeriu Bologa. Convorbirile din grădina imensă a vilei Tătaru mi-au rămas întipărite în memorie până în ziua de azi.

Merită să amintesc că Dr. Deznai a fost şi coautorul unui roman, A D-Terv, scris împreună cu ginerele său, István Gárdonyi.


Dr. William Dorian
Absolvent 1938/1939                                                                                                                                                                    Toronto, 2009