Memoria salvata (II), volum editat de Smaranda Vultur si Adrian Onica. Editura Universității de Vest Timişoara, 2009

Memoria salvată (II) dovedeşte cu prisosință cât de multă nevoie mai avem de asemenea mărturii, tocmai pentru că trecutul nu trece uşor. Și-l amintesc, cu zilele lui întunecate şi crâncene, dar şi cu momentele de luminoasă solidaritate umană, câțiva supraviețuitori ai Holocaustului şi, în oglindă, câțiva drepți ai popoarelor, cetățeni români care au riscat si nu au vrut să abdice de la calitatea de om în anii războiului. Cine salvează o viață salvează lumea întreagă, stă scris în Talmud. Sub semnul acestui străvechi gând se organizează zecile de pagini care înregistrează episoade biografice încărcate de tragism ale deportaților evrei şi, deopotrivă ale celor care au ales să le fie alături.

Adriana Babeți despre Memoria salvata (II), volumul editat de Smaranda Vultur şi Adrian Onică. Editura Universității de Vest, 2009